Posts Tagged ‘Internet’

Poate un angajator să revendice contul de pe Twitter al unui angajat?

Friday, December 30th, 2011
Share

Cam așa suna titlurile ultimelor 24 de ore din presa de pe toate continentele. Întreaga Social Media este într-o adevărată fierbere.

Pe scurt, fostul angajat al companiei PhoneDog, cu numele Noah Gravitz, este acuzat că, după ce a plecat de acolo, pentru a se angaja la o companie rivală, doar a schimbat numele de cont de pe Twitter, păstrându-și cei 17.000 de ”followers”. Cât timp a lucrat la PhoneDog, angajatul a avut contul @Phonedog_Noah.

Acum i se cere o despăgubire de 340.000 de dolari. Procesul este pe rol în Carolina de Sud, SUA. În Marea Britanie au mai fost astfel de incidente. În unele, s-a dat câștig de cauză în favoarea angajatorului, în altele, angajatului. Oricum, legislația din cele două țări este destul de diferită.

În favoarea angajatorului se susțin următoarele:
1) majoritatea companiilor ar trebui să încheie cu angajații un contract de confidențialitate, inclusiv pe planul datelor culese de la client. Ca atare, ele nu ar putea fi înstrăinate, fiind in posesia firmei;
2) angajatul a folosit resursele companiei pentru a atrage clienții prin intermediul contului de Twitter. Aceasta era o sarcină de serviciu.

În favoarea angajatului ar fi următoarele argumente:
1) conturile de pe Facebook și Twitter ar aparține angajaților, nu angajatorilor;
2) clienții înregistrați prin cei 17.000 de “followers” nu sunt în proprietatea cuiva. Nici a angajatului, nici a angajatorului.

Consider că acesta este doar sfârșitul începutului. Așa cum am menționat într-o postare anterioară, zona Social Media este într-o mare nebuloasă. Îndeosebi pe plan conceptual și juridic. Organizațiile, prin managerii lor conservatori, au tratat fenomenul Web 2.0, Social, ca și cum n-ar exista. Angajații lor, în schimb, în calitate de persoane fizice, au intrat în cât mai multe rețele de socializare. Aceasta este și sursa conflictului de mai sus.
Poate că a sosit ziua în care politicile organizațiilor pentru Social Media să-și intre deplin în drepturi. Dar, până atunci, totuși, cine credeți că sunt posesorii conturilor deschise pe Twitter, Facebook, LinkedIn ș.a.?

De la dotcom la socialnomics

Thursday, December 29th, 2011
Share

Performanțele Internetului, din ultimii 15 ani, se regăsesc în cele trei generații de Web-uri: Web 1.0, static; Web 2.0, social; Web 3.0, mobil. Fiecare generație are în spate o mulțime de concepte.

Cum Web 2.0 este încă dominant, mulți termeni îi aparțin. Dar ei produc și cele mai multe motive de confuzie. Din start, s-a vorbit despre o Revoluție Social Media. Componentele de socializare, colaborare, fiind dominante. Este cazul web-urile sociale, de genul Facebook, MySpace, YouTube, Flickr ș.a. Dar și de servicii de comunicare și interconectare oferite de Twitter, Ning, Plaxo, Foursquare, RSS feeds, bloguri / microbloguri, LinkedIn etc.

După căderea dotcom-urilor, din anii 2000, specifice generației Web 1.0, prin tehnologiile sociale, s-a trecut la Web 2.0, printr-o interconectivitate inimaginabilă a persoanelor și organizațiilor. Astfel au început să apară eComunitățile. Cel mai mare interes l-au dovedit internauții individuali, îndeosebi cei din generația Y, 17 – 33 ani, mulți dintre ei fiind și angajații unor organizații. Acestea din urmă, prin managerii lor mai în vârstă, au intrat în “necunoscutele” și “nesecurizatele” rețele sociale numai într-o mică măsură. Așa au apărut conflicte între angajați și angajatori, implicit între generații.

Putem vorbi însă și despre conflicte între termeni. Prin proliferarea conceptelor de Social Technologies, Social Media, Social Network și Social Relevance, s-a creat o confuzie între sensurile tradiționale ale acestora și cele atribuite prin Web 2.0. În plus, în mediul de lucru Web 3.0, au pătruns termeni precum Mobile Technologies, Mobile Media, Mobile Network și Mobile Relevance, cu referire cam la aceleași efecte, dar cu instrumente de lucru diferite. Pentru evitarea oricăror confuzii, credem că trimiterile la Web 2.0 ar putea fi făcute prin forme de genul Online Social Technologies, Online Social Media, Online Social Network și Online Social Relevance. Pentru Web 3.0, s-ar introduce cuvântul Mobile, astfel: Online Mobile Social Technologies, Online Mobile Social Media, Online Mobile Social Network și Online Mobile Social Relevance. Doar cu astfel de expresii, rezultatele căutărilor pe Internet sunt relevante, iar sensurile conceptelor utilizate ar fi clar definite.

Mai mult, cuvântul Media, sub accepțiune “tradițională”, se referea la ziare, reviste, TV și radio. În forma nouă, prin Web 2.0, Social Media înseamnă document (scribd.com), presentations (slideshare.com), photos (flickr.com) și videos (youtube.com). De aici, o altă sursă de confuzie.

Dacă sunteți utilizatori pasionați de astfel de tehnologii ale Internetului, vă invităm să dați atenție și unor domenii relativ noi, cu terminologie specifică, așa cum sunt Socialnomics, Infonomics, Blogonomics, Wikinomics, Macrowikinomics, Knowonomics, Cuponomics și multe altele.

Ajungem astfel la vorbele lui Galilei: Eppur si muove!

Big Brother redivivus?

Friday, September 10th, 2010
Share

Au dispărut frontierele informaţionale ale lumii. Suntem în epoca vitezei, a circulaţiei neîngrădite. Ştirile nu mai sunt controlate decât în ţări-paria, străine de democraţie. Pentru societăţile normale, libertatea de expresie e mai importantă decât orice. A devenit chiar un criteriu al standardului de viaţă. Oricine are dreptul de a se exprima liber în faţa guvernului, pe ziare, site-uri sau oriunde vrea el. Asumându-şi, fireşte, responsabilitatea exercitării raţionale a acestui drept.

Astfel, inevitabil, politicienii sunt atacaţi public şi se supără din cauza asta. Unora le trece, alţii ar vrea să controleze Internetul. Ca şi cum ar încerca să pună stavilă unui tsunami. Statul controlează însă deja prea mult în aceste timpuri. Programe tv, documente personale sau cartele telefonice. Oare n-ar fi prea mult să se bage şi între click-urile noastre? Personal, cred că e destul. Măcar pentru simplul fapt că nu-mi închipui o lume în care să cer cuiva aprobare ca să-mi deschid un blog.

PoliticieniiCenzurii.ro

Wednesday, August 11th, 2010
Share

Iată că această discuţie a ajuns şi în România: să fie cenzurat sau nu Internetul? Desigur, în bloguri şi comentarii se pot citi multe lucruri neplăcute, iar o doamnă senator de la PSD deja s-a gândit la cenzură. Propune supravegheri şi sancţiuni, crearea unor noi instituţii de control. Ciudat lucru însă, pe lângă argumentele de civilizaţie în spaţiul public, parlamentarul respectiv mai invocă şi chestiuni politice. Se plânge că DNA ar culege informaţii false de pe Internet şi unii politicieni ajung astfel la DNA.

Abordarea mi se pare nefericită. Să cenzurezi netul pentru aşa ceva duce deja într-o zonă autoritaristă. Apoi, web-ul are milioane de utilizatori. Vă imaginaţi o instituţie-mamut, care să verifice blog cu blog presupuşii “infractori”? S-a gândit cineva la numărul imens de procese rezultat în cazul unor sancţiuni?

Personal, cred în bunul simţ al fiecărui proprietar de site sau blog. Am certitudinea că educaţia şi autocontrolul pot să mai stopeze propagarea limbajului şi conţinutului vulgar. Există programe simple de eliminare a cuvintelor “contondente”. Apoi, comentariile se pot modera foarte uşor. Iar în situaţiile grave, dacă apar ameninţări cu violenţa sau orice altceva de acest fel, se poate face o plângere la poliţie.

Dar, din păcate, aşa se manifestă heirupismul unor colegi prea puţin conectaţi la realitate. Dacă nu pot stăpâni un lucru, îl cenzurează. Norocul este că la noi, asemenea abordări au prea puţină susţinere. Altfel, mâine, poimâine, ne-am putea trezi şi cu o poliţie a moravurilor. Urmată, fireşte, de lapidări.