Posts Tagged ‘Interventii’

Activitatea senatorului Dumitru OPREA, noiembrie-decembrie 2010

Monday, December 20th, 2010
Share

1. Activitate în Circumscripţia electorală
• Audienţe la biroul parlamentar. Tipuri de probleme ridicate de persoanele care au solicitat audienţe:
− locuri de muncă,
− despăgubiri în bani pentru proprietăţile revendicate;
− problema scăderii pensiilor;
− propunere de iniţiativă legislativă pentru despăgubirea persoanelor cărora le-au fost confiscate, de către comunişti, tractoarele şi animalele de tracţiune;
− cerere de sponsorizări pentru copii cu probleme medicale;
− probleme personale de ajutor financiar sau sfaturi privind găsirea de locuri de muncă şi finanţări etc
Campanie împotriva defrişării pădurii de la Ciric
• Propuneri de alocări bugetare pentru finanţarea unor lucrări de reparaţii şi investiţii la şcoli şi grădiniţe din colegiu, precum şi pentru Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi
• Transmiterea de adrese şi cereri pentru oferirea de soluţii de către instituţiile abilitate, în funcţie de problemele ridicate la audienţe şi care nu se încadrează în competenţa biroului senatorial: Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Prefectura Judeţului Iaşi.
• Deplasări, în colegiul 5, pentru discutarea problemelor pe care le ridică locuitorii.
• Participare la evenimentul organizat de Ambasadorul Franţei în România cu ocazia celebrării Armistiţiului din 18 noiembrie 1918, 11 noiembrie 2010
• Participare la recepţia lucrărilor de la Mănăstirea Golia, 12 noiembrie 2010
• Participare la Simpozionul Internaţional de Medicină Cardiovasculară „10 ani de chirurgie cardiovasculară la Iaşi”, Iaşi, 19 noiembrie 2010
• Participare la decernarea Premiilor Topul firmelor ieşene, Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, 19 noiembrie 2010
• Organizarea conferinţă de presă privind defrişarea pădurii de la Ciric şi decizia privind Palas, 21 noiembrie 2010
• Participare la Ceremonia de depunere de coroane cu ocazia Zilei Naţionale a României, 1 decembrie 2010
• Participare la inaugurarea Centrului Regional de reabilitare pentru copii şi tineri cu dizabilităţi „Steaua Speranţei” Iaşi, 9 decembrie 2010
• Participarea la emisiuni ale studiourilor de radio şi televiziuni locale şi centrale, respectiv Radio Iaşi (La zi în viaţa partidelor parlamentare, Martor), Radio România Actualităţi (Antena partidelor politice), TeleM (Ştiri), TVR Iaşi (Impact).
• Apariţii în presa scrisă şi online (AgerPres, Buna Ziua Iaşi, Evenimentul de Iaşi, Flacăra Iaşului, Iasicastiga.ro, IasiTV Life, Ieşeanul, JurnalVirtual.ro, Machiavelli.ro, Monitorul, NewsIasi, Ziarul de Iaşi, 24 de ore, EduManager, Iasi Plus).

2. Activităţi în Parlament
2.1 Participare la lucrările în Plenul Senatului
Datele şedinţelor în plen: 1, 2, 8, 9, 10, 15, 16, 17, 22, 23, 24, 29 noiembrie şi 6, 8, 13, 14, 15 decembrie 2010, cu următoarele intervenţii:
• declaraţie politică cu titlul „Uniunea Europeană le va face zile negre demagogilor din România” (1 noiembrie 2010)
• întrebare adresată Ministrului Agriculturii “Când  va deveni  funcţional sistemul naţional antigrindină?” (1 noiembrie 2010)
• declaraţie politică având ca titlu „Lobby-ul românesc trebuie să iasă din adormire” (8 noiembrie 2010)
• întrebare adresată Ministrului Agriculturii “Este necesară o strategie pentru dezvoltarea antreprenoriatului social în mediul rural” (8 noiembrie 2010)
• declaraţie politică cu titlul „Boierii parlamentari şi ultimul referendum” (15 noiembrie 2010)
• întrebare adresată Ministrului Finanţelor „Clarificarea OUG 34/2009 privind posturile vacante din învăţământul superior de stat” (15 noiembrie 2010)
• privind Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor (16 noiembrie 2010)
• declaraţie politică cu titlul „Democraţii moldoveni sunt obligaţi de istorie să rămână uniţi” (22 noiembrie 2010)
• întrebare adresată Ministerului Mediului „Defrişarea pădurii de la Ciric, Iaşi” (22 noiembrie 2010)
• privind Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 927 din 23 decembrie 2003 (rectificată în Monitorul Oficial al României nr. 112 din 6 februarie 2004), cu modificările şi completările ulterioare (23 noiembrie 2010)
• privind Propunerea legislativă pentru declararea zilei de 24 ianuarie ca zi de sărbătoare legală (23 noiembrie 2010)
• declaraţie politică, depusă în scris, cu titlul: „Inconştienţa populismului economic – varianta portocalie” (29 noiembrie 2010)
• întrebare adresată Preşedintelui ANPC „Noi forme de a goli buzunarul clientului şi bugetul statului” (29 noiembrie 2010)
• declaraţie politică, depusă în scris, cu titlul: „Guvernul trebuie să clarifice soarta bugetarilor în 2011” (6 decembrie 2010)
• întrebare adresată Ministrului Finanţelor „Informaţii pentru populaţie despre evoluţia bugetului pe 2011” (6 decembrie 2010)
• privind Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice (8 decembrie 2010)
• declaraţie politică cu titlul: „Vocaţia trădării la PSD” (13 decembrie 2010)
• întrebare adresată Ministrului Muncii „Clarificarea ordonanţei privind sistarea ajutorului de şomaj pentru persoanele care refuză un loc de muncă” (13 decembrie 2010)

2.2 Participare la lucrările Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii: 1, 2, 8, 9, 15, 17, 23, 24, 30 noiembrie şi 7, 14 decembrie 2010
2.2 Participare la lucrările Comisiei pentru Afaceri Europene: 24 noiembrie 2010
2.3 Participare la lucrările Biroului Permanent al Senatului: 2, 9, 23 noiembrie şi 7 decembrie 2010
2.4 Alte activităţi în legătură cu calitatea de parlamentar al României
• Participare la dezbaterea „Guvernanţa economică”, cu participarea parlamentarilor din grupurile PDL si UDMR din Parlamentul României si a europarlamentarilor din grupul PPE, Bucureşti, 15 noiembrie 2010
• Participare la Dineul Oficial oferit de Preşedintele Traian Băsescu cu ocazia Zilei Naţionale a României, 29 noiembrie 2010

Admin

Revistele naţionale recunoscute internaţional sunt fără valoare pentru instituţiile româneşti de evaluare

Tuesday, February 9th, 2010
Share

Comunicat de presă

În Şedinţa Senatului din 8 februarie 2010, Senatorul Dumitru Oprea a transmis o întrebare Preşedintelui Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS), domnul prof. dr. ing. Ioan Dumitrache. Tema a fost evocată ca urmare a discuţiilor din rândul profesorilor şi cercetătorilor din universităţile româneşti privind evaluarea revistelor ştiinţifice naţionale.

Domnul Senator a declarat:
Mulţi membri ai comunităţii academice se declară nemulţumiţi în legătură cu maniera de evaluare a revistelor din România, din cauza criteriilor neadaptate la evoluţia rezultatelor cercetării şi recunoaşterilor internaţionale. Concret, sunt reviste cotate ISI sau indexate în baze de date, cu factor de impact, care în România, pe baza regulilor stabilite, nu sunt încadrate în clasificarea A sau B+, din motive ce depăşesc uneori puterea de înţelegere (nu au 3 ani vechime, nu au fost transmise prin curier privat, nu mai este valabilă evaluarea pe baza link-ului la baza de date indexată etc).”

Domnul Dumitru Oprea a solicitat Preşedintelui CNCSIS să comunice strategia pe care instituţia o are în vedere pentru modificarea sistemului de evaluare şi cotare a revistelor româneşti recunoscute internaţional, adaptând setul de criterii la dinamica domeniului. De asemenea, s-a cerut ajustarea indicatorului de calitate pentru finanţarea de bază (IC6) conform tendinţelor actuale de valorificare a rezultatelor cercetării şi de publicare în reviste naţionale şi internaţionale cotate ISI sau indexate în baze de date, cu factor de impact.

Parlamentarul PD-L a declarat “sistemul de evaluare este destul de evaziv, blocat în timp, lăsând loc la tot felul de interpretări, în funcţie de anumite interese. Aceste aspecte conduc la refuzul comunităţii academice de a mai publica în reviste ştiinţifice româneşti, ceea ce va determina un regres în apariţia publicaţiilor de specialitate din ţară, cu recunoaştere internaţională, îndepărtându-ne, tot mai mult, de topurile mondiale.

Birou Senatorial Dumitru OPREA

Activitatea Senatorului Dumitru OPREA, mai 2009

Friday, June 5th, 2009
Share

1. Activitate în Circumscripţia electorală
• Audienţe la biroul parlamentar. Tipuri de probleme ridicate de persoanele care au solicitat audienţe:
− locurile de muncă,
− soluţii pentru finanţarea proiectelor pentru copiii cu sindrom Down sau autişti
− existenţa unor suspiciuni în privinţa modului de finanţare nerambursabilă a proiectelor de investiţii pentru IMM-uri
− aplicarea legii 15/2003 privind acordarea de terenuri pentru construcţia de locuinţe pentru tinerii sub 35 de ani
− accidente de muncă şi modul lor de soluţionare
− evacuarea din locuinţă în urma partajului
− fond funciar
• Transmiterea de cereri pentru oferirea de soluţii de către instituţiile abilitate, în funcţie de problemele ridicate la audienţe şi care nu se încadrează în competenţa biroului senatorial: Primărie, Direcţia de Asistenţă Socială
• Deplasări, în colegiul 5, pentru discutarea problemelor pe care le ridică locuitorii;
• Lansarea candidaţilor la europarlamentare, eveniment organizat la Iaşi, pe 23 mai 2009.
• Participări la acţiunile organizate cu ocazia alegerilor europarlamentare în colegiul 5.
• Participarea la emisiuni ale studiourilor de radio şi la televiziuni locale şi naţionale, respectiv Radio Iaşi (La zi în viaţa partidelor parlamentare, Martor – Europarlamentare), TeleM (Extemporal la democraţie), Radio România Actualităţi, Radio Nord-Est („30 de minute de educaţie”)
• Apariţii în presa scrisă şi online (Ziarul de Iaşi, Evenimentul de Iaşi, Flacăra Iaşului, Buna Ziua Iaşi, NewsIaşi, Iasicastiga.ro, AgerPress, Machiavelli.ro, Ziua de Iaşi, Ieşeanul, 24 de ore).

2. Activităţi în Parlament
2.1 Participare la lucrările în Plenul Senatului
Datele şedinţelor în plen: 4, 11, 13, 25 mai 2009, cu următoarele intervenţii:
• declaraţie politică ,,Investiţiile în energia regenerabilă – o necesitate economică şi morală (4 mai 2009)
• întrebare adresată Ministrului Sănătăţii intitulată “Viaţa oamenilor între schimburile sistemului de urgenţă (4 mai 2009)
• declaraţie politică având ca titlu ,,Combaterea violenţei în sport, posibilă prin aplicarea extinsă a prevederilor Legii 4/2008 (11 mai 2009)
• întrebare adresată domnului preşedinte ANAF, Sorin Blejnar privind depunerea on-line a declaraţiilor de venit (11 mai 2009)
• declaraţie politică ” Dificultăţile guvernării, o responsabilitate valabilă şi pentru PSD“, depusă în scris (18 mai 2009)
• întrebare adresată Ministrului Educaţiei, doamna Ecaterina Andronescu, privind problema locurilor în grădiniţe şi creşe (18 mai 2009)
• declaraţie politică “Familia românească, apărată de familia popularilor europeni, depusă în scris (25 mai 2009)
• întrebare adresată Ministrului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, domnul Vasile Blaga, privind Certificatul de performanţă energetică (25 mai 2009)
• privind Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (30) al art. 4 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor (25 mai 2009)
“Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Insistenţa şi dreptul meu de a-mi exprima un punct de vedere mă aduc la microfon. Am senzaţia că mulţi dintre colegi nu au avut timp să vadă expunerea de motive făcută de iniţiator. “Membrii acestei comisii, care se autofinanţează din taxele percepute agenţilor privaţi de pe piaţa reglementată, îşi stabilesc veniturile prin decizie proprie, nivelul foarte ridicat al acestor venituri fiind de notorietate. Întrucât membrii comisiei sunt numiţi de Parlament, consider că este de datoria Legislativului să aibă în vedere alinierea deciziilor acestora la recentele decizii guvernamentale privind salarizarea în instituţiile din subordine”. Cu alte cuvinte, dumnealui propune uniformizarea, dar, prin votul de respingere de astăzi, rămân cu salariile de 300 de milioane.”

2.2 Participare la lucrările Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii: 5 mai 2009

Admin

Declaraţiile electronice de venit – un posibil eşec al administraţiei fiscale

Tuesday, May 12th, 2009
Share

Comunicat de presă

În Plenul Senatului, pe 11 mai 2009, parlamentarul Dumitru Oprea a adresat o întrebare Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, domnul Sorin Blejnar. Tema a fost pusă în discuţie ca urmare a lansării, de către ANAF, a sistemului de depunere electronică a declaraţiilor de venit de către persoanele fizice.

Domnul Senator Dumitru Oprea a declarat:
De câţiva ani buni, în România se încearcă informatizarea administraţiei publice, inclusiv a celei fiscale. Au fost făcuţi paşi importanţi în această direcţie, însă rămân multe activităţi neacoperite sau multe dintre soluţiile găsite nu sunt dintre cele mai inspirate. Mai mult, în această perioadă se depun declaraţiile de venit ale persoanelor fizice, invitate să folosească sistemul electronic. Dar, foarte puţine sunt cele care dau curs invitaţiei, având în vedere eforturile unei astfel de acţiuni. În primul rând, ele trebuie să suporte costul de achiziţie al certificatului digital. E normal să fie plătite anumite servicii ale autorităţii fiscale. Totuşi, pentru persoanele fizice este mult prea mare, undeva între 40 si 90 de euro, fără a putea fi recuperat. Iar acest cost nu este unic, pentru că trebuie să fie achitate, an de an, sume importante pentru actualizarea certificatului digital. În al doilea rând, contribuabilii trebuie să se deplaseze să-şi ridice certificatul, în cazul celor din Bucureşti, iar ceilalţi trebuie să aştepte să-l primească într-o formă sau alta, timp în care ar putea expira perioada de depunere a declaraţiilor. Toate aceste aspecte constituie premisele unui eşec al sistemului, ceea ce nu este de dorit.

Pe acest fond, Senatorul PD-L a solicitat Preşedintelui ANAF să transmită “acţiunile ce vor fi întreprinse pentru stimularea utilizării serviciilor electronice de către contribuabilii persoane fizice, procedurile necesare pentru crearea unui sistem uşor de utilizat, de orice persoană, cu costuri cât mai reduse, eventual zero. De asemenea, solicit oferirea de informaţii, la sfârşitul perioadei de depunere a declaraţiilor de venit, privind numărul celor înregistrate online, pe judeţe.”

Domnul Senator Dumitru Oprea a mai spus: “În condiţiile în care ţările Uniunii Europene înregistrează o evoluţie pozitivă în privinţa implementării serviciilor publice electronice, când se finanţează din fonduri europene dezvoltarea unor astfel de sisteme, consider că şi România trebuie să se alinieze acestui trend. Serviciile publice electronice trebuie să fie percepute ca un pas făcut în favoarea contribuabililor, în folosul lor, şi nu ca o sursă suplimentară de tensiune în relaţia cu statul şi mai ales fiscul.

Birou Senatorial Dumitru OPREA

Activitatea Senatorului Dumitru OPREA, aprilie 2009

Saturday, May 2nd, 2009
Share

1. Activitate în Circumscripţia electorală
• Audienţe la biroul parlamentar. Tipuri de probleme ridicate de persoanele care au solicitat audienţe:
− locuri de muncă
− cerere de analiză a situaţiei poluării mediului, fonice şi a problemelor ridicate de existenţa autogării din Iaşi în perimetrul unui cartier de blocuri
− fond funciar
− toaletele publice din Iaşi, în special a celei din zona Tg. Cucu
− propunere a unei HCL pentru 2009 cu privire la creşterea păsărilor în curte proprietate personală
− demers la Ministerul de Externe, în numele unor persoane din Cernăuţi, pentru reducerea taxei de 50 euro pentru ucrainieni (eventual o propunere legislativă)
− conflict cu Primăria din cauza unui drum asfaltat pe strada Smârdan
− solicitare sprijin financiar pentru burse de studii în străinătate
− solicitare sprijin obţinere spaţiu de expoziţie pictură la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi
• Transmiterea de cereri pentru oferirea de soluţii de către instituţiile abilitate, în funcţie de problemele ridicate la audienţe şi care nu se încadrează în competenţa biroului senatorial: CAS Iaşi, Primărie, Direcţia de Asistenţă Socială
• Participare la Pelerinajul organizat cu ocazia Floriilor, 11 aprilie 2009;
• Participarea la discuţii cu reprezentanţii CET 1 si 2 Iaşi;
• Distribuirea, în colegiul 5, de felicitări cu ocazia Sărbătorilor Pascale, 13-15 aprilie 2009;
• Deplasări, în colegiul 5, pentru discutarea problemelor pe care le ridică locuitorii;
• Participarea la emisiuni ale studiourilor de radio şi la televiziuni locale şi naţionale, respectiv Radio Iaşi (La zi în viaţa partidelor parlamentare – 2, 6, 10, 15 aprilie 2009, Pelerinaj – 26 aprilie 2009), TeleM (Extemporal la democraţie – 3, 10 aprilie 2009), Radio România Actualităţi (6, 27 aprilie 2009), Radio România Internaţional (23 aprilie 2009)
• Apariţii în presa scrisă şi online (Ziarul de Iaşi, Evenimentul de Iaşi, Flacăra Iaşului, Buna Ziua Iaşi, NewsIaşi, Iasicastiga.ro, AgerPress, Machiavelli.ro, Ziua de Iaşi, Ieşeanul, 7est, 24 de ore, Opinia veche).

2. Activităţi în Parlament
2.1 Participare la lucrările în Plenul Senatului

Datele şedinţelor în plen: 1, 6, 8, 14, 21, 27, 28, 29 aprilie 2009, cu următoarele intervenţii:
• privind Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice pentru încălzire la blocurile de locuinţe (1 aprilie 2009)
“Toate punctele de vedere de astăzi sunt foarte corecte. Domnul senator Mazăre, colegii din Grupul parlamentar al PNL surprind diverse probleme care, de fapt, reprezintă interesul cetăţenilor. Eu vin cu o situaţie tragică din Iaşi, unde pentru a răspunde problemelor cetăţenilor firme private, încălcând legea, fără autorizaţii, au exploatat foarte agresiv subiectul acesta, au colectat milioane de euro de la oameni – cazul este mediatizat în ultimele săptămâni în presa locală şi centrală –, au dispărut cu banii, deci şi cu speranţa oamenilor de a li se rezolva problema. Dacă veţi merge în cartierele din Iaşi, veţi vedea tot felul de încercări izolate de a rezolva un apartament la etajul trei, unul la etajul cinci, unul la etajul şapte. Asta înseamnă că izolarea termică este o mare problemă, iar dacă astăzi Senatul adoptă acest proiect de lege se rezolvă o bună parte din necazurile oamenilor. Iar toate celelalte cred că pot constitui proiecte punctuale în completarea celor de astăzi. Eu vă mulţumesc în numele celor care abia aşteaptă acum acest lucru, din partea firmelor de construcţii, care nu mai au de lucru – şi asta ar fi o altă problemă –, dându-li-se şi lor un front destul de mare în toată ţara, şi în acest fel şi cealaltă problemă ar fi rezolvată corect.”
• declaraţie politică ,,Democraţia din Republica Moldova – prioritate zero a diplomaţiei româneşti (6 aprilie 2009)
• întrebare adresată Ministrului Educaţiei şi Ministrului Muncii privind deblocarea fondurilor pentru bursele doctoranzilor finanţate din fondurile structurale (6 aprilie 2009)
“Am o întrebare formulată pentru doi miniştri, pentru că soluţia problemei avute în vedere ţine de cele două ministere implicate. Întrebarea este adresată doamnei Ecaterina Andronescu, ministrul educaţiei, cercetării si inovării si domnului Marian Sârbu, ministrul muncii, familiei si protecţiei sociale. În ultimele săptămâni, marile universităţi ale României sunt puse în situaţia nerespectării unor contracte încheiate cu doctoranzii la zi, beneficiari ai proiectelor POS DRU. Mai mult, universităţile se văd nevoite să caute soluţii intermediare pentru a-şi susţine cu fonduri doctoranzii, în condiţiile în care singurele lor surse de venit sunt aceste burse. Cunoaştem faptul că există o serie de probleme în privinţa modului de gestiune a liniei de finanţare din programele operaţionale sectoriale pe resurse umane, POS DRU, însă deblocarea fondurilor nu trebuie să fie condiţionată de rezolvarea unor aspecte birocratice ale ministerelor implicate. Trebuie să avem în vedere faptul că România si-a propus atragerea cercetătorilor si dezvoltarea domeniului, or, în contextul dat, probabil că nu vom reuşi decât să-i îndepărtăm. În aceste condiţii, vă rugăm să ne comunicaţi acţiunile pe care le veţi întreprinde pentru a asigura la timp plata burselor doctorale, astfel încât nici universităţile, dar mai ales doctoranzii, să nu fie în situaţia rezilierii unor contracte ce ar putea afecta activitatea şcolilor doctorale.”
• privind Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2009 privind stabilirea unor măsuri pentru îmbunătăţirea unor activităţi la nivelul Guvernului (8 aprilie 2009)
“Chiar şi eu am motive să-i mulţumesc domnului senator Berca, preşedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii, al cărei secretar sunt. Astăzi am aflat că la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, pe vremea când eram rector, cu o zi înainte de votul pentru alegerile locale, a venit o echipă – acum aflu – condusă de domnul Berca, secretar general al Guvernului, să demonstreze cum era imoral să foloseşti o lege prin care să accelerezi achiziţia publică. Şi, pentru că lucrurile nu au ieşit aşa cum trebuie, premierul a luat oamenii de la Vâlcea, la ora 12.00 noaptea, şi i-a mai trimis încă o dată la universitatea din Iaşi. Concluzia este că erau prea puţini. Acum, un gest fairplay, făcut de către actualul Guvern, de a-i antrena pe toţi cei care sunt funcţionari publici în activităţi publice, ar trebui să fie unul care să genereze mulţumiri. Cât despre „imobilitatea” românilor, şi francezii de la o anumită bancă spuneau: „Greu convingi un ieşean să meargă să facă o activitate profitabilă în altă localitate, pe un număr de luni”, dar, raportându-mă la exemplul dat, nu le-a fost greu unora să vină din Slatina sau din alte zone să exercite o misiune politică lipsită total de fairplay.”
• declaraţie politică ,,Evitarea etatismului populist – adevărata provocare a crizei economice”, depusă în scris (21 aprilie 2009)
• întrebare adresată domnului ministru Ilie Sârbu, Ministerul Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale privind subvenţiile pentru agricultori (21 aprilie 2009)
“Suntem în plină campanie agricolă. Mulţi fermieri, dar şi ţărani, proprietari ai gospodăriilor individuale, sunt îngrijoraţi în privinţa subvenţiilor, care să le asigure suportul financiar pentru desfăşurarea lucrărilor agricole de primăvară-vară. Situaţia importurilor de produse agricole începe să devină din ce în ce mai agravantă, demonstrând faptul că agricultura noastră are grave probleme.
Ştim care sunt măsurile luate de guvern în această direcţie, dar există numeroase controverse pe care le ridică cei direct vizaţi. De asemenea, mulţi proprietari de terenuri agricole se plâng de birocraţia la care sunt supuşi pentru obţinerea fondurilor, iar în multe localităţi apar informaţii privind neregulile de la agenţiile de plăţi. Este lăudabilă intenţia de a realiza informări în zonele rurale în privinţa subvenţiilor, dar considerăm că aşteptările agricultorilor sunt altele.
Prin urmare, vă rugăm să ne comunicaţi acţiunile pe care le întreprindeţi pentru a asigura la timp subvenţiile în vederea derulării în condiţii normale a campaniilor agricole, precum şi măsurile de reducere a birocraţiei pentru ca sumele alocate să ajungă cât mai repede la cei direct interesaţi.”
• declaraţie politică “Tinerii absolvenţi – prioritate zero pentru guvern, depusă în scris (27 aprilie 2009)
• privind Proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii nr.31/2007 privind reorganizarea si funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România – faza de reexaminare (27 aprilie 2009)
“Mi-este prea drag maestrul Mircea Diaconu, dar aţi uitat să faceţi o menţiune, la ce academie vă referiţi, fiindcă asta este una dintre cele nou înfiinţate. Într-adevăr, este un gest făcut, ca respect faţă de ştiinţă, dar este Academia Oamenilor de Ştiinţă, nu este Academia România Mare, cum sunt şi Academia pentru Ştiinţe Agricole şi Silvice si cea de Medicină, iar gestul făcut astăzi şi de către colegii noştri din Camera Deputaţilor este unul faţă de categoria la care dumneavoastră aţi făcut trimitere, dar într-adevăr, merită. Eu, în schimb, aş cere mai multă transparenţă colegilor, fiindcă am vrut să văd şi eu numele celor pe care să-i felicit că au primit aceste sume si, din păcate, nu-i putem vedea. Au fost 250, din care 150 titulari şi 100 sunt corespondenţi şi, apoi, onorifici, o altă parte sunt invizibili. Poate îi rugăm pe colegi să ne ajute să le adresăm felicitări pe cale directă.”
• privind Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 191/2008 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 (27 aprilie 2009)
“Am ocazia să vin cu o rectificare ce mă agasează de ani de zile cu numărul tinerilor din mediul rural în învăţământul superior, implicit procentul lor. În fiecare an, la universitatea de care am răspuns am făcut lucrul acesta şi am analizat şi pe ţară, este între 22 si 28% procentul tinerilor din mediul rural. Or, ce se propune prin această ordonanţă reprezintă un ajutor şi pentru aceşti copii ce vin în învăţământul superior, pentru că nu este decât o respectare a legii. În Legea învăţământului nr. 84/1995 se spune: „Finanţarea se face pe studenţi echivalenţi şi pe criterii de calitate”. În sfârşit, calitatea este acum premiată.”
• privind Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2009 pentru modificarea şi completarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2006 privind asigurarea producţiei de apă grea în vederea punerii în funcţiune şi pentru completarea necesarului tehnologic pe durata de viaţă a unităţilor 3 şi 4 de la Centrala nuclearo-electrică Cernavodă (27 aprilie 2009)
“Dacă urmărim cu atenţie textul ordonanţei de urgenţă, constatăm că se face o trimitere la cantităţi, se spune „696 tone de produs, în următoarele condiţii …”, iar atunci nu mai este nevoie de timp, ci de aceste cantităţi. Dacă s-ar depăşi cu o tonă, categoric, nu ar mai intra sub incidenţa acestei ordonanţe de urgenţă.”
• întrebare adresată Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, domnul Marian Sârbu, privind Încurajarea angajării absolvenţilor (27 aprilie 2009)
“S-a scris foarte mult în presă, la sfârşitul lunii martie şi începutul acestei luni, despre noua facilitate oferită angajatorilor, prin Fondul Social European, pentru subvenţionarea cu cel puţin 50% a salariilor noilor angajaţi, ca măsură pentru diminuarea efectelor crizei economice. A fost lansată linia de finanţare, iar solicitanţii nu au întârziat să apară, ceea ce este un semnal bun, că firmele sunt interesate să beneficieze de acest sprijin. Totuşi, conform procedurilor de evaluare se pare că intrăm în ritmul nostru românesc, de a spune una şi a face alta. Cu alte cuvinte, până la acest moment nu există informaţii privind evaluarea iniţială a cererilor de finanţare, deşi primele răspunsuri ar fi trebuit să apară încă de acum o săptămână. Lista beneficiarilor de finanţări nu a mai fost actualizată din mai 2008!
Tot în această perioadă s-a lansat propunerea de a supune dezbaterii publice un proiect de ordin care ar încuraja angajatorii să menţină contractele de muncă ale angajaţilor proaspăt absolvenţi, dar documentul încă nu a fost dat publicităţii.
În contextul dat, vă rugăm să ne comunicaţi ce măsuri aveţi în vedere pentru respectarea termenelor de evaluare a cererilor de finanţare şi semnare a contractelor pentru subvenţionarea salariilor noilor angajaţi, precum şi modalitatea în care va fi supus dezbaterii proiectul de ordin menţionat anterior.”

2.2 Participare la lucrările Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii
Datele lucrărilor Comisiei: 1, 7, 8, 15, 22, 27, 28 aprilie 2009
2.3 Participare la lucrările Comisiei pentru Afaceri Europene
Datele lucrărilor Comisiei: 7, 14, 21, 28 aprilie 2009

Admin

Activitatea senatorului Dumitru Oprea, martie 2009

Thursday, April 9th, 2009
Share

1. Activitate în Circumscripţia electorală
• 4 audienţe; 8 înscrieri în audienţă. Tipuri de probleme ridicate de persoanele care au solicitat audienţe:
− locurile de muncă,
− solicitări de recalculări sau plată a facturilor la utilităţi de persoane aflate sub pragul minim de sărăcie
− cerere de analiză a situaţiei poluării mediului, fonice şi a problemelor ridicate de existenţa autogării din Iaşi în perimetrul unui cartier de blocuri
− solicitare de plată a ratelor la un credit făcut pentru realizarea unei operaţii
• Răspunsuri în scris oferite persoanelor care au ridicat problema tichetelor de călătorie nefolosite, a problemelor juridice de divorţ sau intrare în posesie de terenuri.
• Participare la Grupul de Dialog Social, 14 martie 2009.
• Demararea demersului pentru a analiza modul în care persoanele cu boli cardiace cronice pot fi încadraţi într-un grad de handicap.
• Demararea procesului de analiză a modului în care o persoană din Iaşi care a suferit o intervenţie chirurgicală la Timişoară poată să obţină aprobarea pentru decontarea costurilor
• Analiza situaţiei în care se desfăşoară activitatea în cadrul Căminului de bătrâni de la Sculeni şi identificarea posibilităţilor de ajutorare a persoanelor cu probleme sociale instituţionalizate în acel cămin.
• Deplasări în colegiul 5 pentru discutarea problemelor pe care le ridică locuitorii;
• Conferinţă de presă pe 22 martie 2009. Subiectele abordate: controversele privind construcţia unui nou sediu pentru CJ, problema închirierii de către Universitate a sediului Romtelecom, intervenţiile senatorului în Parlament privind  combaterea evaziunii fiscale şi susţinerea IMM,  alte subiecte de interes ale momentului (congresul PNL,  alegerile europarlamentare).
• Participarea la emisiuni ale studiourilor de radio şi la televiziuni locale, respectiv Radio Iaşi (La zi în viaţa partidelor parlamentare – 6, 9, 10, 11, 13, 30 martie 2009), Radio Nord-Est (dezbateri privind educaţia, numirea pe funcţia de viceprimar, aspecte politice ale PD-L, 19.03.2009), TeleM (Extemporal la democraţie – 21 martie 2009).
• Apariţii în presa scrisă şi online (Ziarul de Iaşi, Evenimentul de Iaşi, Flacăra Iaşului, Buna Ziua Iaşi, NewsIaşi, Iasicastiga.ro, IaşiPlus, IaşiComunicat, AgerPress, Machiavelli.ro, Ziua de Iaşi, Ieşeanul, 7est).

2. Participare la acţiuni externe ale Parlamentului
• Al 10-lea Summit al Preşedinţilor Grupurilor Parlamentare PPE-DE din Parlamentele Naţionale ale statelor membre UE, Bruxelles, 16 martie 2009, având ca teme de dezbatere: schimbările climaterice – un răspuns european; criza economică europeană: inovare, tehnologie, cercetare, comerţ mondial: acord pentru o soluţie; pregătirea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare din 2009;
• A IV-a Conferinţă a COSAP (Comisiilor de Integrare Europeană a Ţărilor din Balcanii de Vest) şi al 8-lea Forum Parlamentar de la Cetinje (Iniţiativa pentru Promovarea Dialogului Parlamentar pe Regiune), Cetinje, Muntenegru, 27 martie 2009, având ca teme de dezbatere: rolul Comisiilor de Integrare pentru ţările potenţial candidate şi ţările candidate; criza globală şi impactul asupra regiunii.

3. Activităţi în Parlament
3.1 Participare la lucrările în Plenul Senatului
Datele şedinţelor în plen: 2, 4, 9, 11, 23, 25, 30 martie 2009, cu următoarele intervenţii:
• declaraţie politicăÎn faţa crizei – unitate în diversitate” (2 martie 2009)
• privind Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 200/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. (2 martie 2009)
“Din punct de vedere financiar-contabil, domnul senator Varujan Vosganian a explicat un aspect, dar nuanţa prevăzută în proiectul de faţă este următoarea: dividendul contabilizat este un drept de a fi ridicat şi atunci când sunt mai mulţi acţionari unii dintre ei reinvestesc, alţii nu. Atâta timp cât dividendul nu este ridicat, nu este impozitat. În momentul în care este dus spre dezvoltare, nu va mai fi niciodată, iar la ridicarea sumelor respective se plăteşte impozitul cuvenit.”
• declaraţie politică având ca titlu ,,Evaziune fiscală … legală”, depusă în scris (9 martie 2009)
• întrebare adresată Ministrului finanţelor privind avansurile spre decontare (9 martie 2009)
“Întrucât ne găsim în situaţia găsirii mijloacelor de combatere a evaziunii fiscale şi de creştere a surselor de venit la bugetul statului, consider că este important să verificăm şi reglementăm situaţia avansurilor spre decontare din cadrul firmelor al căror sold se ridică, uneori, şi la nivelul miliardelor de lei vechi.
Dacă săptămâna trecută s-a votat scutirea impozitului pe dividendele reinvestite, care poate să conducă la o mai mare transparenţă în privinţa profitului firmelor, este necesar ca Ministerul pe care îl conduceţi să aibă în vedere şi posibilele căi de sustragere de la plata impozitului pe profit.
În aceste condiţii, vă rugăm să ne comunicaţi măsurile şi reglementările legislative ce ar putea fi puse în practică pentru un control mai riguros asupra sumelor şi termenelor în care se decontează avansurile de trezorerie ale firmelor.”
• declaraţie politică având ca titlu ,,Răspunsul la criza mondială este unitatea de acţiune”, depusă în scris (16 martie 2009)
• întrebare adresată Comisarului General al Gărzii Financiare privind controalele efectuate în privinţa avansurilor spre decontare (16 martie 2009)
” În ultimul timp, în dezbaterile politice şi economice se vorbeşte tot mai mult despre atragerea cât mai multor venituri la bugetul de stat şi reducerea cheltuielilor publice. Săptămâna trecută, am lansat o întrebare către Ministrul Finanţelor Publice privind măsurile şi reglementările legislative ce ar putea fi puse în practică pentru un control mai riguros asupra sumelor şi termenelor în care se decontează avansurile de trezorerie ale firmelor. În acest context, vă rugăm să ne comunicaţi câte controale, tematice sau nu, au fost efectuate în 2008 în această direcţie? Dacă există o statistică a avansurilor de trezorerie nedecontate de firme? Ce soluţii au fost luate în cazul identificării de avansuri nedecontate de mai mulţi ani?”
• declaraţie politică având ca titlu ,,Măsuri active pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii pe timp de criză” (23 martie 2009)
• privind Proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului opţional la Convenţia împotriva torturii si altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptat la New York la 18 decembrie 2002, semnat de România la 24 septembrie 2003. (23 martie 2009)
“Eu nu puneam întrebarea asta – de ce s-a prelungit atât? – dacă nu era pusă de antevorbitorul meu. Întrebarea mea era: De ce se voia a se prelungi cu încă trei ani? Asa a venit raportul de la Camera Deputaţilor. În materialul prezentat nouă scrie: “adoptat de Camera Deputaţilor”, fără să se facă si o astfel de menţiune.”
• întrebare adresată Ministrului pentru IMM-uri privind măsurile de susţinere a IMM-urilor pe timp de criză (23 martie 2009)
“Întrucât ne găsim în situaţia identificării soluţiilor de ieşire din criză şi de sprijinire a mediului de afaceri, consider că este important să ţinem cont de recomandările Parlamentului European regăsite în Small Business Act, aprobat în martie 2009, pentru stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii, al căror număr, la nivelul Europei, se ridică la 23 milioane.
Sunt lăudabile măsurile în direcţia sprijinirii IMM-urilor, prin crearea Fondului de Contragarantare a Creditelor, creşterii sumelor alocate de la buget pentru susţinerea lor, oferirii de facilităţi fiscale. În aceste condiţii, vă rugăm să ne comunicaţi obiectivele şi acţiunile ce vor fi continuate de Minister, în următorii ani, pentru sprijinirea celor interesaţi în dezvoltarea afacerilor mici şi mijlocii, astfel încât să se construiască premisele relansării economice.”
• privind Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2009 privind reglementarea unor măsuri în domeniul bugetar (25 martie 2009)
“Am ascultat cu interes poziţia domnului ex-ministru al finanţelor şi economiei, Varujan de la Iaşi. A făcut treabă bună, a dat unde trebuia şi nu a dat în multe alte locuri. Poate că Iaşiul a fost cel care a asistat la genocidul pe care l-au făcut, tratând discriminatoriu şcoli, copii, dascăli neînregimentaţi politic. Acum asistăm cu indignare la un show mediatic – se pare că la PNL este încă o competiţie pentru aşezarea lucrurilor – şi domnul Varujan uită că de la duduit de economie am ajuns la duduit de recesiune, pentru că starea asta nu este una pusă în spatele unei guvernări de numai câteva luni, ci se află în spatele anilor de netrebnicie în ale gospodăririi banului public. Aşadar, cred că cei ce, astăzi, în Senat sunt puşi să voteze, trebuie să lase patima politică şi să judece în interes naţional. Am spus-o şi într-o declaraţie politică: este timpul să fim neafiliaţi politic pe vremuri de recesiune şi să judecăm cu sufletul ce-i trebuie României. Declaraţiile politice se fac luni după-amiază.”
“Din nefericire pentru dumneavoastră, n-aţi avut parte de prea mult timp să aveţi un rector al primei universităţi a României în partidul din care încă faceţi parte. S-a vorbit despre un rector anume… Da, l-am văzut şi am avut o întrebare pusă în legătură cu intrarea în partid condiţionată de un pământ pe care noi i l-am dat. Dar nu la asta mă refer. N-am făcut nici o trimitere la universitate, nici la persoană, nu, dar hai să fie clar. Mi-a plăcut că domnul care a vorbit înaintea mea foloseşte spiritul critic şi şi-a catalogat luarea de cuvânt a colegului dumnealui. Foarte frumos a punctat. Cât despre sensul cuvântului amintit şi înfierat de dumnealui cu mânie proletară, îl rog să consulte dicţionarul explicativ al limbii române, să-i afle sensurile”
• privind Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă (25 martie 2009).
“Aş vrea să punctez ceea ce şi antevorbitorul meu a scos în evidenţă. În urmă cu câteva sesiuni noi am votat scutirea de impozit pe profitul reinvestit şi scutirea de impozit a dividendelor reinvestite. Este o formă evidentă cea care, prin ce se propune acum, capătă viaţă. Cea mai importantă avere a corporaţiilor în secolul al XXI-lea, de fapt, în societatea cunoaşterii este averea umană. Noi considerăm că omul merită a fi întreţinut în condiţii cât mai bune de performanţă, fiindcă cunoaşterea lui este elementul forte al progresului. De fapt, dacă luăm şi obiectivele Uniunii Europene, acestea sunt prioritare: cunoaşterea, tehnologia informaţională şi aşa mai departe. Or, se spune în art. 3 că sumele corespunzătoare tichetelor de vacanţă, nu mai mult de şase salarii, sunt deductibile din profitul ce ar fi fost impozitat. Este o recunoaştere a importanţei omului, ca fiind averea cea mai de preţ, şi atunci nu îmi mai pun întrebarea de ce nu dau tichete de burtă sau de altă natură. Deci prin legea aceasta se anticipează valoarea omului.”
• privind Proiectul de lege privind înfiinţarea comunei Tîrgşorul Nou, jud Prahova, prin reorganizarea comunei Ariceştii Rahtivani (25 martie 2009)
” Un punct de vedere sentimental. Comuna mea este vecină comunei propuse şi vreau să vă spun că există un Tîrgşorul Vechi, capitala Ţării Româneşti sub Vlad Ţepeş, iar Tîrgşorul Nou ar fi un atentat la istoria acestei tradiţionale comune care există deja. Cele două entităţi desprinse din Ariceştii Rahtivani nu au puterea de a da semnalul că sunt în situaţia unei comune aşezate. Decizia luată de Guvern şi de comisie este una foarte corectă.”
• declaraţie politică având titlul ” SOS – spaţiile verzi” (30 martie 2009)
• întrebare adresată Ministrului Mediului privind legislaţia pentru salvarea spaţiilor verzi din mediul urban (30 martie 2009)
“ Întrucât ne găsim în situaţia unor dispute în privinţa legislaţiei privind libertatea de a construi inclusiv pe spaţiile verzi, a faptului că tot mai multe oraşe se transformă în “păduri” de construcţii ce intră pe grădini şi parcuri existente, iar Uniunea Europeană ne impune asigurarea unei suprafeţe minime raportată la numărul de locuitori, considerăm că este important să acţionăm de o manieră conştientă şi responsabilă în privinţa reglementărilor legale în domeniu.
În aceste condiţii, vă rugăm să ne comunicaţi poziţia Ministerului faţă de cele două acte normative aflate în dezbatere în cele două camere ale Parlamentului, obiectivele şi acţiunile ce vor fi avute în vedere de Minister, în perioadă următoare, pentru asigurarea respectării unui minim decent privind suprafeţele verzi din mediile urbane. De asemenea, vă solicităm să ne transmiteţi dacă veţi continua să alocaţi fonduri pentru proiecte de amenajare şi întreţinere a spaţiilor verzi din oraşe, aşa cum s-a întâmplat în anii anteriori.”
• întrebare adresată Ministrului de Externe privind poziţia diplomaţiei româneşti faţă de îngrădirea liberei circulaţii în Republica Moldova (30 martie 2009)
“Ultimele evenimente din Republica Moldova, practicile de intimidare a opoziţiei democratice din această ţară trebuie sancţionate. Nu ne poate fi indiferentă soarta unei ţări vecine, care, mai mult, este legată de noi printr-o fraternitate istorică. Uniunea Europeană a devenit singura speranţă de ajutor pentru cei care mai cred într-un viitor democratic al Moldovei. De aceea, ca stat cu puteri depline în Uniune, România are obligaţia morală să ia atitudine faţă de ceea ce se întâmplă dincolo de Prut.
Prin urmare, facem un apel către Ministerul de Externe de la Bucureşti să ne comunice sesizările şi acţiunile întreprinse pentru informarea instituţiilor europene faţă de încălcarea gravă a drepturilor omului în Republica Moldova. În plus, dorim să ne informaţi în privinţa măsurilor luate de Ambasada României de la Chişinău în asistarea compatrioţilor noştri aflaţi în situaţii dificile în ţara vecină.”
3.2 Participare la lucrările Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii
Datele lucrărilor Comisiei: 3, 4, 10, 11, 12, 19, 24, 25, 31 martie 2009
3.3 Participare la lucrările Comisiei pentru Afaceri Europene
Datele lucrărilor Comisiei: 3, 5, 10, 17, 24, 31 martie 2009

Admin