Am avut dintotdeauna simpatii liberale. Nu e un secret. Am stat în PNL atâta vreme cât a fost posibil. Apoi, am sperat mereu într-o colaborare strânsă cu liberalii tocmai pentru a contracara calamitatea numită PSD. Din nefericire, acum, porunca domnului Voiculescu pare mai puternică decât glasul doctrinar al dreptei. Actuala conducere a PNL îngroapă orice aparenţă de decenţă printr-o tristă alianţă politică. Cu totul neconvingător, sunt invocate principii, idealuri, viziuni. Când toată lumea ştie că e vorba de Antene.
Acum e închinarea sub voinţa lui Dan Voiculescu. Mâine va urma, probabil, îmbrăţişarea cu Ponta, Năstase şi Iliescu, ca ultimă reprezentaţie a “revoluţiei bunului simţ”. În tot acest spectacol dezolant, poate şi mai tristă mi se pare slaba opoziţie din partea altor lideri liberali. Doar câteva voci răzleţe într-o mare de tăcere şi supuşenie. Ce s-a întâmplat oare cu partidul acesta care era odată viu? Cu toţii să fie atât de orbi? I-a părăsit curajul în faţa gafei monumentale a fostului viitor preşedinte al ţării?
Românii nu sunt însă orbi şi ei nu pot fi îngenuncheaţi cu 3 Antene. La fel şi liberalii de rând, oameni de ispravă, de o onestitate de nezdruncinat. Iar cei care au trădat buna lor credinţă îşi vor regreta rătăcirile. Sper ca acel moment să nu fie atât de dur încât marea tradiţie liberală să fie iremediabil compromisă. Ar fi o ireparabilă pierdere pentru democraţia românească.
