Posts Tagged ‘liberalism’

Care liberali, mon cher?

Tuesday, January 11th, 2011
Share

Am avut dintotdeauna simpatii liberale. Nu e un secret. Am stat în PNL atâta vreme cât a fost posibil. Apoi, am sperat mereu într-o colaborare strânsă cu liberalii tocmai pentru a contracara calamitatea numită PSD. Din nefericire, acum, porunca domnului Voiculescu pare mai puternică decât glasul doctrinar al dreptei. Actuala conducere a PNL îngroapă orice aparenţă de decenţă printr-o tristă alianţă politică. Cu totul neconvingător, sunt invocate principii, idealuri, viziuni. Când toată lumea ştie că e vorba de Antene.

Acum e închinarea sub voinţa lui Dan Voiculescu. Mâine va urma, probabil, îmbrăţişarea cu Ponta, Năstase şi Iliescu, ca ultimă reprezentaţie a “revoluţiei bunului simţ”. În tot acest spectacol dezolant, poate şi mai tristă mi se pare slaba opoziţie din partea altor lideri liberali. Doar câteva voci răzleţe într-o mare de tăcere şi supuşenie. Ce s-a întâmplat oare cu partidul acesta care era odată viu? Cu toţii să fie atât de orbi? I-a părăsit curajul în faţa gafei monumentale a fostului viitor preşedinte al ţării?

Românii nu sunt însă orbi şi ei nu pot fi îngenuncheaţi cu 3 Antene. La fel şi liberalii de rând, oameni de ispravă, de o onestitate de nezdruncinat. Iar cei care au trădat buna lor credinţă îşi vor regreta rătăcirile. Sper ca acel moment să nu fie atât de dur încât marea tradiţie liberală să fie iremediabil compromisă. Ar fi o ireparabilă pierdere pentru democraţia românească.

Ipocrizia liberalismului de paradă

Monday, March 8th, 2010
Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 8 martie 2010

Au trecut abia câteva luni de la o cursă prezidenţială ratată de PNL. Foştii noştri parteneri din Alianţa D.A. au mizat pe o coaliţie contra naturii, prezentată publicului ca fiind una salvatoare pentru România. Frăţietatea cu PSD nu ţinea cont de populismul grosier al stângii, de planurile demagogice aflate pe agenda acesteia. Domnul Crin Antonescu a ”revoluţionat bunul simţ” printr-o asociere care s-a dovedit a fi catastrofală din punct de vedere electoral. Deşi sancţionat la urne, şeful PNL nu renunţă la această cale falimentară. Motivul? PD-L ar ameninţa democraţia şi nu ar fi un partid de dreapta.

Despre obsesia instaurării despotismului Băsescu – PD-L în această ţară nu mai are rost să vorbim. Ar fi, probabil, singura tiranie din istoria omenirii care a avut loc la ultimul scrutin: aproape toată media împotriva sa. Lucrurile sunt însă mult mai simple. Deşi au pierdut alegerile generale, liberalii au avut pretenţia de a conduce guvernul şi au fost refuzaţi. Drept urmare, îmbrăţişarea poveştii cu dictatura li s-a părut mai avantajoasă. Chiar şi acum, în ciuda rezultatului de la urne, PNL insistă în această direcţie. Aşa cum insistă şi cu faptul că o alianţă cu PD-L ar fi irealizabilă din considerente doctrinare. E o pretenţie care merită o replică pe măsură.

Aşadar, PD-L nu ar fi un partid de dreapta. Domnul Crin Antonescu insistă să peroreze pe această temă, pretinzând chiar că PSD şi PC sunt de preferat pentru liberali. E o inepţie care îngroapă orice pretenţie de decenţă a amintitului personaj. Pentru domnia sa, se pare că nu contează faptele. Nu contează imensul proiect reformator la care s-a angajat acum PD-L şi care a fost amânat la infinit de PSD. Nu sunt importante ajustările din economie şi toate sectoarele sociale. Aceste lucruri, unele cât se poate de liberale în esenţa lor, nu au nici o relevanţă pentru un lider al PNL dator să fie preocupat de progresul României. Tot ceea ce contează e cariera sa, poziţionarea faţă de ceilalţi. Dacă era pus el prim-ministru, probabil că ar fi recunoscut elemente liberale la PD-L. Altfel, noua guvernare îi pare complet respingătoare. Mai atractivă i se pare apropierea de populismul PSD şi sinistrul concubinaj politic cu PC. Acolo găseşte domnul Antonescu parteneri potriviţi pentru “revoluţia bunului simţ”, pentru credibilizarea unei alternative la guvernare.

Din nefericire pentru PNL, soarta lui este legată acum de opoziţie. Nu pentru că ar fi imposibil altfel, ci pentru că aşa vrea liderul său. Aspiraţiile sale prezidenţiale sunt mai importante decât orice, iar pentru asta preferă un joc politic falimentar. Desigur, nimeni nu ştie cu siguranţă cine va fi preşedinte peste 5 ani. Domnul Antonescu poate spera la infinit. Trist este că liberalii stau pe margine tocmai atunci când România cunoaşte cele mai liberale transformări din ultimele şapte decenii. Iar şi mai trist ar fi faptul să descopere chiar ei că, după atâta aşteptare în opoziţie, se vor consola doar cu anii de prietenie ai PC.

Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Relu Fenechiu, o conştiinţă liberală a neamului

Tuesday, November 24th, 2009
Share

Îmi imaginez cum trebuie să se simtă acum sutele de mii de tineri care au stat la coadă prin gări şi cămine de facultate ca să-l voteze pe Crin Antonescu. După ce i-au acordat cea mai mare încredere de care s-a bucurat un liberal după Revoluţie, acum vrea să le predea voturile la PSD. “Revoluţia bunului simţ” sfârşeşte astfel, în nici 24 de ore, în braţele lui Iliescu şi Vanghelie.

Ca ruşinea acestei manevre politice să fie dusă până la capăt, ea trebuia să fie justificată de un personaj pe măsură. Relu Fenechiu vorbea, luni, la Realitatea TV, despre principii. Era un spectacol extraordinar. Explica solemn că liberalii au un program economic  a cărui aplicare este posibilă doar cu PSD… Comentariile sunt inutile. Aştept însă cu nerăbdare momentul în care Antonescu şi Fenechiu vor merge cu Năstase şi Hrebenciuc prin ţară, explicând votanţilor liberali că România trebuie dată pe mâna pesediştilor. Nu e greu de închipuit care va fi reacţia oamenilor. Un nou dezgust pentru clasa politică şi compromiterea liberalismului, dar şi a speranţei de a crea un pol de centru-dreapta, pentru nişte ani buni de acum înainte.