Cu patru rânduri de alegeri numai în doi ani, România dă semne de lehamite. Nu ea, ca ţară, ci simplii ei cetăţeni. Urmează însă prezidenţialele, iar miza este imensă. Mai ales pentru cei care râvnesc la funcţia supremă, aceea în care şi-ar rezolva multe probleme. Cea mai importantă dintre ele – asigurarea liniştii. Pentru ei şi amicii lor. Acest vis se loveşte însă de un obstacol enorm – mobilizarea la vot. Calculele sunt complicate, iar soluţiile lor, evident, perverse.
Pe scurt, lucrurile stau cam aşa: voturile exprimate până acum, în cele patru rânduri de alegeri, poziţionează două partide cu rezultate foarte apropiate, PD-L şi PSD. Mult mai departe de ele se află PNL. Fiecare dintre ele are câte un candidat.
Dacă şi-ar lua fiecare dintre aceştia voturile partidului, ar intra în discuţie doar candidaţii PD-L şi PSD. Situaţia este, însă, puţin diferită.
Candidatul PSD nu poate să-şi convingă întregul electorat, plasându-se sub numărul de voturi ale partidului. Candidatul PNL se situează cam pe voturile partidului, în pofida unor sondaje bine cosmetizate. E şi greu să obţină mai mult. Perspectiva oferită de ei e atât de tulbure…
Concluzia este clară: cel puţin în primul tur, nu vedem a se întâmpla minuni, în varianta în care aceiaşi votanţi de până acum ar vota şi la prezidenţiale. De aici, soluţia magică: lucratul masiv la cei care n-au mers la vot, în semn de nemulţumire faţă de politica principalelor partide, cu excepţia celor de la UDMR. Pentru atingerea unui astfel de obiectiv, mai marii stăpâni ai media lucrează din greu la manipularea opiniei publice. În ce direcţie bat nu e greu de sesizat. De fapt, ei ştiu că nu pot face nimic pentru aneantizarea electoratului fidel partidelor, ci încearcă să scoată din casă pe cei ce n-au făcut-o până acum. Ei trebuie să fie manipulaţi. Lor trebuie să li se sădească puternice sentimente de lehamite faţă de un anumit candidat şi de partidul ce-l susţine, motivându-i să vină pentru a salva România “de la rău” sau “de cel rău”.
Am mai auzit vorbele astea în anii ‘90. “Răii” au fost, pe rând, Regele Mihai, Ion Raţiu, Corneliu Coposu. Intuiţi cine s-ar vrea să urmeze. Pentru asta se foloseşte deja un imens arsenal mediatic, iar turma de mistreţi atacă, întărâtată de răzbunare şi arginţi, într-o singură direcţie. Mă aştept la o imensă revărsare de ură. Dincolo de toate, mă bucură însă un lucru. În doar câteva luni, când urnele se vor fi închis, cred că România va şti mai clar un lucru: către ce vrea să meargă.
