Parlamentari mai competenţi, mai oneşti, mai interesaţi de problemele cetăţeanului. Aşa ceva doreşte alegătorul. În mod concret, acest lucru se poate face în două feluri: în cazul în care, printr-o minune, ar apărea o revoluţie etică în interiorul sistemului sau dacă schimbările ar fi impuse din afara lui. Minuni tot aşteptăm de 20 de ani şi n-au să apară peste noapte. Sistemul e osificat, incapabil de regenerări naturale. Manifestă o serioasă criză morală şi o gravă denaturare a promovării competenţelor. Aşadar, schimbarea poate fi impusă doar din afară. Formal, aceasta s-a şi anunţat.
Referendumul privind diminuarea numărului de parlamentari a trecut cu brio. Sistemul a simţit însă pericolul şi a acţionat ca atare. Astfel, de doi ani de zile, nimeni nu poate învinge „mişcarea de rezistenţă”. Mulţi dintre cei vizaţi, mai ales parlamentarii fără altă profesie, ştiu că şi-ar tăia craca de sub picioare. Brusc, ar trebui să vină la muncă, să se zbată în comisiile parlamentare şi să se vadă cu alegătorii. Toate acestea, pentru a intra cu minimum de şanse într-o competiţie electorală mult mai dură, cu mai puţini învingători.
Referendumul-fantomă este alungat ca un vis urât. Unii parlamentari ştiu că mandatul lor ar fi într-un pericol maxim. Că neimplicarea şi absenteismul lor ar deveni mai vizibile, mai expuse publicului. Iar cum Preşedintele a anunţat că până la sfârşitul mandatului va încerca să reformeze sistemul electoral, ne putem aştepta la lupte la baionetă în Parlament. Şi chiar dacă până la anul nu se va înfăptui reforma, poate că anunţarea măsurii diminuării numărului de parlamentari la 300, aflată la îndemâna Guvernului, ar putea pune lucrurile în mişcare. Iar atunci, ce vor spune electoratului parlamentarii care se vor împotrivi unui vot popular?
