Dumitru Oprea

Dincolo de orice calcule politice actuale, pe plan intern, fiecare dintre cele trei partide mari trebuie să se reformeze. Cu cât o fac mai repede, cu atât le va fi mai bine pentru așezarea lor în vederea campaniei din 2012. La PSD și PNL, lucrurile sunt mult mai presante și mai drastice. În câteva luni se vor produce schimbări radicale, chiar în primul eșalon al acestora. În timp ce PSD este învăluit de mai multă incertitudine, dar și de speranțe deșarte, la PNL lucrurile pot fi mult mai simple. Ar fi momentul optim pentru o strategie de consolidare a sa în cadrul dreptei, acceptând intrarea la guvernare alături de formula actuală din jurul PD-L. S-ar crea, după atâtea eșecuri, o dreaptă veritabilă. Chiar și independenții de acum s-ar alătura unora dintre partidele aflate la putere. Pierderea președinției de către Mircea Geoană va avea efecte mult mai îndelungate și va slăbi vizibil puterea partidului. Speranța de a fi în opoziție alături de PNL poate să dispară în doar câteva luni. Opoziția în tandem ar fi varianta sinucigașă a ambelor partide. Mulți liberali deja au realizat acest lucru. Cu siguranță că doar puțini dintre ei au puterea de a recunoaștea șansa oferită de Traian Băsescu. Că doar PNL este un partid de orgolioși. Uneori, prea orgolioși. Vor fi însă foarte mulți cei ce vor valorifica această șansă.

PD-L, la rândul lui, are o mulțime de probleme de rezolvat, dincolo de bucuria dureroasă de a fi la guvernare. Cândva am spus că este partidul care, precum Kronos, își devorează propriile odrasle. Judecata este simplă, dar foarte periculoasă. Un om din partid are electoratul lui, pe care nu-l pierde prea ușor. Partidul se bazează și contează pe oamenii săi fideli. Îi consideră aproape a fi confiscați, alături de averea lor electorală. Pentru a-și mări electoratul curent, partidul trebuie să apeleze la noi întăriri, la noi forțe de atracție a votanților. Și câteva voturi în plus aduse de aceste noi forțe sunt considerate ca fiind mult mai importante decât zecile de mii aduse de cei fideli partidului. Așadar, se pune preț doar pe cei ce nu sunt în partid, dar aduc câteva voturi în plus față de ceea ce partidul are de la fidelii abonați ai lui, de la „sechestrații” săi politici. O altă problemă este cea a bătrânilor pediști și a intrușilor pelediști, chiar dacă mulți dintre cei din ultima categorie nu au făcut nici un fel de politică după 1990. Valoarea lor și sacrificiile făcute nu au nici o relevanță. Sunt niște simpli intruși. Apoi, există problema confiscării structurilor politice și administrative de către un mic nucleu, transformat în grup statuar al partidului, în pofida neperformanței electorale a zonelor din care provin unii dintre ei. Prin asta se încurajează neperformanța și întărirea spiritului de gașcă. Deviza lor este: “cine este cu noi, spunem noi; toți ceilalți să nu miște în front”. Toate acestea se șușotesc discret, în gând, pe la colțurile meselor rotunde din partid și se strigă cu voce tare, în pustiu. O ultimă categorie de probleme este cea a performerilor din partid, fie la probele individuale, fie pe județe, municipii, orașe și comune. Pentru ei, apelăm la judecătorul-jucător de-a v-ați vatelea cu nebunia concurențială a românilor, Marin Sorescu, prin două fragmente din poezia Concurs:

Într-o încăpere ca toate celelalte,
Amenajată cu plafon zdravăn,
Ne întrecem la sărituri în înălţime.
…
Cel mai sprinten,
Care are muşchii cei mai oţeliţi, mai dresaţi
Şi stăpâneşte cel mai bine
Legile avântului
Ia şi cele mai multe pocnituri în cap.

Orice asemănare cu politica nu este deloc întâmplătoare.

În fine, faptul că multe dintre cele de mai sus constituie reale probleme pentru PD-L este relevat de strategii partidului, care încearcă să găsească soluțiile cele mai bune. Dintre ele, cea mai mediatizată este crearea a trei componente distincte în interiorul actualului partid, fie și în varianta când s-ar numi altfel, de exemplu Partidul Popular. Ele ar regrupa militanții politici după rădăcinile lor politice din viața de dinainte de PD-L, astfel: democrați, creștin-democrați și liberali sau liberali-democrați. Este loc, așadar, pentru întregul eșichier politic de centru-stângă, centru-dreapta și dreapta sau, mai bine zis, mai multe partide într-unul singur. Nu ideea unui astfel de partid este discutabilă, ci fragmentarea premeditată, cunoscută sub numele divide et impera. Wikipedia îmi sare în ajutor:

În politică și sociologie, dezbină și stăpâneşte este o combinaţie de tactici (politice, militare sau economice) de câştigare şi menţinere a puterii prin divizarea unei populaţii în entitaţi mai mici care luate separat au putere mai mică decât cel care îşi impune voinţa. Este deseori întâlnită ca o strategie în care grupuri de putere mică sunt împiedicate să se unească şi să devină mai puternice.
Folosită efectiv, această strategie permite celor cu putere reală puţină să-şi impună voinţa asupra celor care colectiv au putere mare (sau ar avea dacă ar reuşi să se unească).

Întrebările noastre pot fi:
Cine vrea să dezbine pentru a stăpâni?
Cine vrea să câștige puterea?
Cine vrea să își impună voința?
Cine vrea ca o serie de grupuri cu putere mai mică să nu se unească pentru a fi mai puternice?
Cine are putere reală puțină și vrea să-și impună voința asupra celor mulți uniți?

Revenim în Iași. După un municipiu portocaliu de cinci campanii electorale încoace, urmează județul. Cel puțin acum, prin votul electoratului, formula portocaliu-galben poate fi la modă pentru ani mulți. Ea este și formula normalității politice. Cu o singură condiție, ca politicienii, pe ultima sută de voturi, să priceapă lecția dată de electoratul lor. Și încă un detaliu. În ultimele campanii, cel puțin în orașe și municipii, s-a demonstrat că oamenii simpli votează, înainte de toate, oameni ca ei, neexperimentați politic și cu caracter, și nu politicieni “de profesie”, indiferent de câte avantaje materiale le promit aceștia. Liberalii ieșeni știu de ce. Rămâne să se mai convingă și alții.

Ca ieșean, tare mult mi-aș dori ca procesul de reformare a dreptei să se împlinească mai întâi în structurile noastre locale (județ, municipiu, oraș, comună), înaintea unei inițiative venite de la centru. Germenii unirilor istorice sunt cei mai puternici în această zonă. Rog politicienii neexperimentați și pe cei profesioniști din PD-L,PNL, UDMR, PNȚCD și alții ce seamănă cu ei să facă dovada că îndreptarea dreptei poate să se declanșeze de la Iași.