Pe lângă gravele dificultăţi sociale, valul de crize mondiale provoacă o problemă şi mai serioasă lumii moderne: o criză a teoriilor economice şi politice. Orice construct teoretic care părea valid până acum este răsturnat de turbulenţe ce par uneori incontrolabile. Dezastrele financiare sunt urmate de recesiune economică, de prăbuşiri de ratinguri, deprecieri de monede şi de falimentul unor state. Acest peisaj sumbru fiind completat de revolte sociale, de contestarea vehementă a modelelor sociale existente şi de neîncrederea cronică în instituţiile politice. Lucru care deschide poarta unor conflicte dure şi în plan intelectual, fireşti până la un punct. Pericolul apare când ele devin confruntări ale surzilor, de pe poziţii ideologice rigide. Combatanţii apărându-şi cu orice preţ propriile teorii care s-au dovedit deja expirate. Dând vina pentru tot ce se întâmplă rău numai pe adversarii ideologici.
Pe scurt, teoreticienii de stânga, oricât de imprecisă ar fi această încadrare, arată cu degetul spre “capitalismul putred” pentru toate problemele globale actuale. Totul ar fi pornit de la manipulările finanţiştilor lacomi şi subversivi ale marilor fonduri americane. Tolerate de politicieni orbi şi surzi la astfel de malversaţiuni, mulţi dintre ei fiind chiar de stânga. Drept urmare, se proclamă “moartea capitalismului” şi nevoia unei radicale schimbări de sistem. Fără a se şti neapărat ce ar însemna asta. Deschizând astfel poarta spre periculoasa fascinaţie a utopiilor.
Spre necazul stângii, iată că marea criză financiară a fost doar fitilul pentru detonarea unei bombe şi mai mari: criza datoriilor suverane. Moment în care intră în scenă galeria dreptei. Ea priveşte acuzator spre delirul risipitor al statului social, spre obezitatea birocratică a administraţiilor şi spre falimentul modelului asistenţial. Proclamând “moartea stângii” şi invitând toţi beneficiarii acestei doctrine la muncă. Fără a acorda însă prea multă atenţie crizei valorilor morale ale propriei doctrine.
Astfel, ajungem la o confruntare în care nimeni pare că nu mai aude pe nimeni. Fiecare dă vina pe celălalt, spiritul critic fiind privat de esenţialul element al autocriticii. Dreapta apără liberalismul, fără a realiza cu adevărat proporţiile abisului moral care a cuprins sectorul financiar. Sistemul politic încă este reticent în a tăia răul de la rădăcină şi a vindeca această boală a capitalismului. La rândul său, capitalismul este, de multe ori, hulit de oameni care habar n-au ce e acela capitalism. Lucru preluat apoi în stradă de anarhişti, gata să incendieze oraşe. Sunt demonizate corporaţiile, deşi multe au înalte valori etice şi sunt vitale pentru funcţionarea societăţii. Este apărat statul social de oameni incapabili să accepte absurdităţile pe care acest construct le produce.
Toate crizele, de orice fel ar fi ele, financiare sau economice, pot fi depăşite. Societăţile moderne au capacitatea de a trece peste momente dificile. Dar, cu o singură condiţie: să-şi înţeleagă eşecurile anumitor segmente doctrinare şi să fie dispuse să le îndrepte. Mai ales prin intermediul celor care cred în respectivele doctrine. Altfel, dacă nu vom fi capabili să depăşim impasul, agăţându-ne în continuare de teorii deja invalidate de realitate, vom intra într-un al treilea val al crizei, cel al doctrinelor, care ar putea fi la fel de devastator.
