Posts Tagged ‘preuniversitar’

Premierul “ȘTIE TOT”

Wednesday, January 16th, 2013
Share

În Ordonanța de urgență 92 din 18 decembrie 2012, la Art. VI, se vine cu bomba care a pus un sistem pe jar, educația. Textul este: “Educatorii și învățătorii încadrați în sistemul național de învățământ au dreptul să își continue activitatea în funcțiile didactice din învățământul preșcolar, respectiv învățământul primar pe care le ocupă, cu condiția absolvirii studiilor universitare de licență, în profilul postului, în cel mult 6 ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”.

S-au formulat multe păreri împotriva unei astfel de intenții, dar cel mai absurd apărător al ordonanței este omul universal, premierul Ponta. El consideră că este cu dreaptă judecată dacă începe prin a jigni și nu prin a citi pentru a avea o părere avizată. Așa că invocă art. 247, din Legea educației naționale, fără să mai aibă răbdare să se uite și peste art. 248, alin. (3), în care avea soluția dată prin legea 1/2011. Astfel, conform acestui articol, “Cadrele didactice care ocupă funcții de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învățători/învățătoare, maistru-instructor, antrenor și care au dobândit formal, nonformal sau informal competențe profesionale până la intrarea în vigoare a prezentei legi îndeplinesc condiția pentru ocuparea funcției didactice de profesor pentru învățământul preșcolar, profesor pentru învățământul primar, respectiv, profesor antrenor, în baza unei metodologii de recunoaștere și echivalare elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului”.

Pe timpul guvernării Boc, metodologia a fost elaborată și 22.000 de cadre didactice, care se încadrau în art. 248, alin. (3), au fost evaluate și li s-au echivalat competențele pentru noile funcții didactice. Numai că Ordinul de Ministru care legifera noul statut, valabil de la 1 septembrie 2012, n-a mai fost semnat de ministrul educației de la acea vreme, doamna Ecaterina Andronescu. Motivul a fost unul cât se poate de perfid. Printr-o astfel de recunoaștere, acești dascăli urmau să primească și o creștere cu 16% a salariilor. De fapt, domnule Ponta, asta era marea problemă din legea educației care vă deranja.

Jelanii populiste ale premierului Ponta

Wednesday, January 16th, 2013
Share

Într-o declarație de ieri, 16 ianuarie, premierul Ponta inventaria plățile ce le va face în 2013, unele fiind tergiversate de guvernările anterioare, inclusiv a lui (subl.ns.). Textual, a afirmat că „anul ăsta trebuie să plătim din procesele pierdute pentru profesori și magistrați”. Mai mult, el vrea să-i mai și apreciem grija și eforturile, în condițiile în care, după cum chiar el a relatat, și miniștrii îi spuneau: “dom’le, hai s-o amânăm pe asta”.

Totuși, domnule premier, vă aducem aminte că pe cei din învățământ i-ați amânat chiar dumneavoastră, prin Ordonanța de urgență 92 din 18 decembrie 2012. Conform acesteia, la articolul XI, se menționează că:
 “(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2013, se va realiza astfel:
a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; … (enumerându-se mai departe procentele de plată pentru următorii 4 ani).
(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept.”

Așadar, plătiți doar 5% în 2013. Însă, mai grav este că se vine și cu interdicția de apărare în instanță, ceea ce este total neconstituțional. Câtă grijă față de dascăli, domnule Ponta!

Jongleriile USL cu educația

Monday, June 4th, 2012
Share

Ceea ce se întâmplă în aceste săptămâni în educație nu face decât să tulbure și mai mult domeniul. După eforturile făcute pentru aplicarea unei reforme reale, acum totul a luat-o razna. În loc să continue așezarea lucrurilor, limpezirea și predictibilitatea managementului, guvernarea Ponta a reușit să producă haos într-un timp record. O țară întreagă a văzut competențele USL în ale educației, odată cu numirile de miniștri din învățământ. Într-un sistem care are mare nevoie de stabilitate și seriozitate, măsurile luate în ultimul timp nu fac decât să-l bulverseze.

Executivul USL continuă cu o stare de provizorat, în care școala românească este condusă part time de oameni cu alte treburi prin guvern. Ei recunosc deschis presiunile făcute de liderii USL din județe pentru impunerea clienților politici la Inspectoratele Școlare. Și atunci, la ce să se aștepte elevii, părinții și dascălii? Cu ce credibilitate mai poate veni ministerul în fața lor pentru a garanta performanța sistemului? Cine să mai transmită seriozitate în aplicarea reformei?

Constatăm așadar că USL nu are note mici doar la aptitudini de guvernare, prin slaba pregătire de care dă dovadă, ci și la comportament. Iar cum examenele naționale și bacalaureatul bat la ușă, sperăm ca reprezentanții guvernării Ponta să nu mai facă jonglerii cu educația și să nu schimbe regulile în timpul jocului.

Bacul PSD, bani electorali pentru ineficiență

Friday, September 30th, 2011
Share

Multă lume se întreabă ce interese sunt în inițiativa legislativă a PSD de a salva elevii picați la bacalaureat. E cât se poate de simplu.

Există, mai întâi, un scop electoral, printr-o pomană „academică”, de a atrage în mod josnic niște voturi. Cu motivarea, de un populism halucinant, a alternativei la etnobotanice.

Apoi, este marele interes de a salva universitățile private, de rangul 3. S-ar face rabat de la calitate pentru a ține în viață afacerile de casă ale unora. Fără să se țină cont de brambureala produsă de acel an pregătitor și de distrugerea definitivă a importanței bacalaureatului.

Aceasta este marea strategie PSD pentru învățământul românesc.

Rabinul şi Bacul

Wednesday, July 13th, 2011
Share

Dacă ar apela cineva la judecata proverbialului rabin, pentru aflarea vinovaţilor din sistemul nostru educaţional, implicit de la ultima sesiune a examenului de bacalaureat, întrezăresc răspunsul. Şi elevii, şi părinţii, şi profesorii, şi guvernanţii, şi politicienii au dreptate. Adică, toată lumea are dreptate. Ce-i uneşte pe toţi? Importanţa educaţiei. Nimeni n-ar contesta vreodată veridicitatea zicerii egiptene:
– Dacă vrei să-ţi fie bine un an, cultivă grâu!
– Dacă vrei să-ţi fie bine 10 ani, cultivă pomi!
– Dacă vrei să-ţi fie bine 100 de ani, cultivă-ţi tinerii!

Şi totuşi, ce-i separă? Ce-i face să aibă viziuni diferite privind sistemul educaţional? Răspunsul e simplu: timpul. Din nou, egiptenii dau dovada vizionarilor. Ei spun că omul se teme de timp, iar, parafrazând, putem spune că timpul se teme de şcoală. Ea dăinuie de milenii. Numai că îşi însuşeşte caracteristicile vremurilor. Aceasta este esenţa viziunilor diferite. Actualul sistem educaţional este cel conceput în secolul XX, numai că mediul în care se aplică şi beneficiarii direcţi şi indirecţi sunt din secolul XXI.

Globalizarea şi tehnologiile moderne îşi fac simţită prezenţa într-un mod evident. Planeta are nevoie de un neorenascentism. Creativitatea şi inovarea sunt cerinţe stringente. Ele se regăsesc şi în Strategia Europa 2020. Şcoala trebuie să se modernizeze, să ţină cont de noile condiţii de lucru. Procesele de predare, învăţare, evaluare sunt cu totul altele.

Învăţarea poate fi formală, informală şi neformală. La fel şi predarea. Ele sunt diferite de la un om la altul. Atunci şi evaluarea trebuie schimbată. Fie şi prin prisma timpului. De ce să se efectueze la câţiva ani şi nu zilnic? Tehnologiile permit aşa ceva. Şi încă două întrebări. Ce câştigă cel evaluat după fiecare proces de evaluare? Ce câştigă sistemul educaţional?

Evaluarea este ca o afacere, în care ambele părţi trebuie să câştige. Nu diplome, ci informaţii reale despre cunoştinţele, competenţele şi abilităţile dobândite. Prin ea se determină eficienţa investiţiei procesului educaţional şi de instruire. Se hotărăsc cariere. Se conturează cele mai importante proiecte ale beneficiarilor de educaţie.

Şi, la final, câteva probleme-cheie. De-a lungul anilor, tinerii sunt într-o acumulare continuă de cunoştinţe, competenţe şi abilităţi. Ele se însuşesc într-o firească interdependenţă. Şi toată lumea este de acord cu acest lucru. Atunci, de ce se fac evaluări separate ale competenţelor şi abilităţilor de cunoştinţele dobândite? Ele formează un tot. De asemenea, de ce o parte, respectiv cea de supraveghere, apelează la tehnologiile secolului XXI, prin camerele de luate vederi, iar cealaltă parte, a evaluaţilor, nu are dreptul să le folosească? Cu atât mai mult cu cât aceştia din urmă acumulează cunoştinţele printr-o valorificare zilnică a competenţelor şi abilităţilor de utilizare a tehnologiilor moderne, însuşite pe tot parcursul procesului de învăţare.

Vina o poartă sistemul educaţional. Din păcate, ea este una globală, planetară. Şcoala trebuie să se schimbe radical. Ea trebuie să renunţe la evaluarea însuşirii mecanice de cunoştinţe şi să purceadă la evaluarea puterilor creative şi inovative ale tinerilor. Cu siguranţă, şi de data aceasta, rabinul ne-ar da dreptate.

Paşi simpli spre o reformă aparent imposibilă (IV)

Wednesday, August 11th, 2010
Share

Încheiem cu cel de-al treilea aspectintroducerea sistemului european de credite transferabile, care va fi unul de-a dreptul reformist, cu atât mai mult cu cât el nu este încă introdus în Europa la nivelul învăţământului preuniversitar.

Printr-un astfel de sistem se va evidenţia, în primul rând, gradul de încărcare a unui elev cu toate tipurile de activităţi dintr-un semestru. Orele de clasă, pregătirea temelor pentru acasă, alte activităţi din afara şcolii desfăşurate pentru fiecare disciplină din planul de învăţământ, aflate în legătură cu însuşirea cunoştinţelor, dobândirea competenţelor şi abilităţilor, se vor regăsi în cele 30 de credite/semestru.

Un credit, de regulă, înseamnă între 24 şi 30 de ore de activităţi din categoriile amintite. Aşadar, un elev va avea o încărcătură semestrială de 30 credite/sem x 24 ore/credit = 720 ore/semestru sau mai multe, îndeosebi în învăţământul liceal.

La o distribuire a orelor în cele 5 zile de şcoală, câte 4 ore/zi, rezultă 20 ore/săptămână activitate didactică propriu-zisă şi alte 20 ore/săptămână pentru alte activităţi. În total 40 ore/săptămână, la fel de multe ca şi părinţii lor. Nici în sistemul universitar european, unui student nu i se pot aloca mai mult de 8 ore pe zi.

La rândul lor, disciplinele dintr-un semestru pot fi controlate prin sistemul creditelor transferabile. Pentru înlesnirea mobilităţii elevilor, dar şi a compatibilităţii activităţilor pe fiecare disciplină, se recomandă alocarea unui număr egal de credite pentru fiecare disciplină. De exemplu, dacă se introduc 10 discipline, cele 30 de credite se vor distribui în mod egal, câte 3 pe disciplină, însemnând 3 credite x 24 ore/credit = 72 de ore alocate într-un semestru disciplinei respective, în clasă sau în afara ei. Se poate dubla numărul de credite (3×2=6 credite) sau tripla (3×3=9credite), dar se va diminua corespunzător numărul de discipline din semestru.

Ideal ar fi să se diminueze numărul disciplinelor la 6, cu câte 5 credite fiecare. O disciplină poate să aibă în structura ei, prin comasare, mai multe discipline din planurile de învăţământ anterioare, iar predarea se va efectua modular.

Aspectele tehnice pot fi controlate printr-o metodologie specială. Şcoala trebuie să facă un astfel de pas, întrucât, din ianuarie 2012, România va fi o componentă a reţelei sistemului european al creditelor pentru educaţie şi instruire vocaţională, ECVET. Din cele 8 niveluri ale cadrului european al calificărilor, primele se dobândesc în învăţământul preuniversitar.

Prin ceea ce propunem, ne referim la componenta formală, dar, în noul sistem european, nonformalul şi informalul vor avea un tratament pe măsură. Nu va mai conta când, unde şi de la cine ai învăţat, ci, pe baza unor evaluări riguroase în reţeaua europeană, poţi dobândi un certificat al unei profesii recunoscut oriunde în Europa. El va converti în credite cunoştinţele, competenţele şi abilităţile demonstrate în timpul procesului de evaluare. Practic, este procesul invers dobândirii actuale a certificatelor dintr-un anumit domeniu.

În pofida caracterului tehnic destul de pronunţat, cele trei aspecte abordate constituie un tot, care, alături de alte elemente, ar putea conduce la o schimbare radicală a învăţământului preuniversitar din România.

Paşi simpli spre o reformă aparent imposibilă (III)

Sunday, August 8th, 2010
Share

Cel de-al doilea aspect, al sumelor cu care este finanţat de stat un elev pentru o oră de activitate, este cel ce va conduce la o luptă a cantitativului cu calitativul. Atât timp cât un elev primeşte ca finanţare o anumită sumă fixă pentru o oră, va exista tentaţia măririi numărului de elevi din clasă. În acelaşi timp, alte elemente, cum ar fi numărul de ore dintr-o săptămână, fie pentru elevi, fie pentru profesori, acţionează în sens invers. Cu cât sunt mai mici, cu atât suma unei ore este mai mare.

De exemplu, dacă finanţarea pentru un elev din gimnaziu, mediul urban, este de 2857 lei/elev/an şi din ea se alocă 25% pentru acoperirea cheltuielilor cu salariile personalului didactic auxiliar şi nedidactic, adică 714,25 lei, ar rămâne pentru activitatea didactică 2142, 75 lei.

La un număr de 36 de săptămâni pe an, cu 20 de ore pe săptămână, rezultă că pentru o oră un elev va avea drept finanţare suma de 2,976 lei, dedusă astfel:
36 săpt./an x 20 ore/săpt. = 720 ore/an
2142,75 lei/elev/an : 720 ore/an = 2,976 lei/oră didactică

Un profesor va avea alocată suma lunară pentru un elev astfel:
2,976 lei/oră x 4 săpt./lună x 12 ore/săpt. = 142,85 lei/lună/profesor
Pentru o clasă cu 20, respectiv 25 sau 30 de elevi ar avea finanţarea de 2857 lei, respectiv 3571,25 lei, 4288,5 lei.
Acestea sunt sume brute, din care se deduc contribuţiile, impozitele şi reţinerile aferente. Sumele nete vor fi cam 43% din cele brute.

În situaţia cu 30 ore/săptămână pentru elevi şi 18 ore/săptămână pentru profesori, ar rezulta:
36 săpt./an x 30 ore/săpt. = 1080 ore/an
2142,75 lei/elev/an : 1080 ore/an = 1,984 lei/elev/oră didactică
Suma lunară atribuită pe profesor = 1,984 lei/oră x 4 săpt./lună x 18 ore/săpt. = 142,85 lei/lună
Celelalte calcule sunt identice.

Concluzia este clară: dacă elevii stau mai mult cu 10 ore pe săptămână şi profesorii predau cu 6 ore în plus pe săptămână, suma lunară ce-i revine unui profesor pentru un elev este aceeaşi, 142,85 lei/lună.

O astfel de finanţare va conduce la:
• tentativa de diminuare a sumelor pentru plata salariilor personalului didactic auxiliar şi nedidactic, printr-o încărcare cât mai echilibrată a structurii posturilor;
• atragerea cât mai multor tineri în învăţământ, întrucât costurile salariale sunt mai mici;
• renunţarea, pe cât este posibil, la personalul didactic din afara şcolii;
• eliminarea tentaţiei de a crea posturi suplimentare vacante, acoperite în regim de cumul şi plata cu ora;
• încercarea de a păstra efectivele de elevi din clasă, în limitele legii.

Paşi simpli spre o reformă aparent imposibilă (II)

Saturday, August 7th, 2010
Share

Primul aspect la care ne oprim în postarea de faţă, referitor la numărul cadrelor didactice, este prezentat sintetic în tabelul de mai jos, pe baza datelor statistice din anul şcolar 2007/2008.
În coloana Recalculat s-a folosit formula de calcul:
Nr. elevi România / Nr. elevi clasă x Nr. ore clasă elev / Nr. ore predare profesor pe săptămână, în care:
a) Nr. elevi clasă are valorile 20, 25 sau 30
b) Nr. ore clasă elev are valorile 20, 30
c) Nr. ore predare profesor pe săptămână poate fi 12, 18

Tabel – Situaţia numărului de elevi şi profesori din învăţământul gimnazial şi liceal din România

tabel-elevi-prof2

Se observă că variantele V1 (cea considerată de noi cât mai apropiată de situaţia actuală reală) şi V8 (cea propusă, fiind considerată una optimă, cu reducerea cu o treime a orelor de clasă ale elevilor şi a orelor de predare ale cadrelor didactice) generează aceeaşi diferenţă în plus, de +3.054 profesori. În schimb, în varianta V3, cea reglementată recent şi impusă de finanţarea pe elev, unde 5 elevi în plus înseamnă o finanţare mai mare, diferenţa în plus de cadre didactice este de 31.651.

De asemenea, se observă că, dacă menţinem reducerea orelor de clasă pentru elevi la 20 de ore pe săptămână şi a orelor de predare ale profesorilor la 12 ore pe săptămână, dar mărim clasele cu câte 5 elevi (20, 25, 30), conform variantelor V8, V10, V12, numărul recalculat de profesori (faţă de cel real, de 146.042) devine: 142.988 cadre didactice, respectiv 114.391 şi 95.325. Diferenţele sunt de +3.054, +31.651, +50.717 profesori. Ele nu trebuie interpretate ca posibile disponibilizări, ci, în condiţiile în care fiecare cadru didactic va presta încă 4 ore pe săptămână ca altă activitate în programul after school, ar conduce la scutirea la plată a părinţilor pentru zeci de mii de cadre didactice suplimentare necesare acestui program.

De exemplu, în varianta cu 25 de elevi în clasă, cele 114.391 cadre didactice, prestând câte 4 ore săptămânal în programul after school, efectuează activitatea a 30.130 profesori, ce nu ar mai fi angajaţi. Se justifică astfel acel aparent surplus, de 31.651 cadre didactice. În varianta cu 20 de elevi în clasă, cele 142.988 cadre didactice ar acoperi un necesar de alte 47.662 pentru programul after school.

Aşadar, în locul celor 146.042 cadre didactice reale vor lucra doar 142.988 profesori, acoperind şi programul after school. Diferenţa ar fi de doar 3.054 cadre didactice, dar cu avantajele menţionate. Astfel, este posibilă rezolvarea unor mari probleme ale părinţilor, fără să mai fie nevoiţi să acopere costurile programului after school, aşa cum se întâmplă în prezent şi cum figurează în proiectul legii educaţiei naţionale.

Paşi simpli spre o reformă aparent imposibilă (I)

Friday, August 6th, 2010
Share

De regulă, o reformă trebuie să fie o sumă de soluţii la o multitudine de probleme, acumulate de-a lungul timpului, dintr-un anumit domeniu. În cazul de faţă, învăţământul preuniversitar.

Nu vom inventaria toate lucrurile de rezolvat din preuniversitar, ci ne vom opri doar la câteva dintre ele:
• numărul prea mare de ore programate în clasă, prin planul de învăţământ; de multe ori, peste 30 într-o săptămână; în învăţământul superior, pentru ştiinţe umaniste, numărul de ore este de 20 pe săptămână;
• numărul exagerat de discipline predate elevilor într-un semestru;
• numărul foarte mare de ore dedicate rezolvării temelor „pentru acasă”; la fel, peste 30 într-o săptămână;
• un timp “necontrolat”, lăsat la dispoziţia copiilor, după orele de şcoală, până la sosirea părinţilor de la serviciu; cam 3-4 ore zilnic;
• o încărcătură prea mare a cadrelor didactice, de 18 ore de predare săptămânal; în timp ce în mediul universitar sunt maxim 12 ore pe săptămână;
• mulţi dascăli sunt motivaţi sau determinaţi să-şi petreacă o parte consistentă din timpul lor liber pentru ore suplimentare cu elevii. Motivaţia nu este, de cele mai multe ori, de natura unor foloase pentru cei ce prestează astfel de activităţi, ci pentru binele elevilor;
• presiunea continuă pe cei ce slujesc educaţia cu ameninţarea diminuării numărului de posturi didactice, fără o justificare şi fundamentare realistă a nevoii de a o înfăptui;
• până acum, forma de plată a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar nu a fost corelată cu finanţarea pe elev. De aceea, s-a manifestat fenomenul creşterii numărului de ore în clasă, pentru cât mai multe discipline, care a condus la un număr mult mai mare de norme didactice;
• nepunerea faţă în faţă a problemelor comune celor câtorva categorii de persoane implicate: elevi, profesori, părinţi, sindicate, reprezentanţi ai administraţiei centrale şi/sau locale ş.a.

Din cele enumerate anterior, se desprind trei aspecte asupra cărora vom încerca să ne oprim:
1. numărul aparent mare de cadre didactice, în condiţiile propunerii noastre de micşorare cu o treime a numărului de ore alocate activităţilor didactice atât ale elevilor, cât şi ale profesorilor;
2. suma de bani cu care este finanţat de stat un elev pentru o oră de activitate didactică;
3. controlarea numărului de discipline dintr-un semestru prin ECTS (Sistemul European de Credite Transferabile), dar şi a încărcăturii de activităţi pe elev, atât didactice din clasă, cât şi după programul şcolar (after school).

În cele ce urmează, nu vom prezenta soluţia de implementat, ci pe cea asupra căreia se poate zăbovi puţin, încercând să se constituie într-un cadru de pornire.

De fapt, este o tentativă de simplificare a lucrurilor, în vederea creşterii performanţelor sau aşteptărilor pentru toţi cei implicaţi în procesul educaţional. Am pornit de la o mare împlinire pe calea reformei: finanţarea pe elev. Spunem finanţare, şi nu standard de cost, întrucât primul termen este mai apropiat de ceea ce este în realitate. Standardele de cost sunt foarte diverse, cu o multitudine de variabile în structura lor, ale căror influenţe necesită serioase studii de specialitate. În schimb, finanţarea este o sumă ce se obţine prin împărţirea a ceea ce poate oferi statul educaţiei pentru o perioadă de timp (de regulă, un an şcolar, un ciclu educaţional) la numărul de beneficiari, la rândul lor, într-o anumită structură pentru mediile urban şi rural, dar şi pe niveluri ale educaţiei.

Dacă până acum se susţinea nevoia creşterii calităţii procesului educaţional printr-un număr cât mai rezonabil de elevi într-o clasă, odată cu finanţarea pe elev se va înregistra o tendinţă inversă: a creşterii efectivelor dintr-o clasă, întrucât sumele obţinute prin finanţarea pe elev într-o oră sunt, evident, mai mari. Noi considerăm a fi rezonabile formaţiile cu care se lucrează în prezent. Pe lângă problema numărului de elevi, apare şi cea a numărului mare de discipline predate într-un semestru. Se poate găsi o soluţie? Categoric, da! Prin sistemul creditelor transferabile, demonstrat ulterior.

Ministerul Educaţiei trebuie să ia măsuri în privinţa rezultatelor la evaluarea naţională 2010

Wednesday, June 9th, 2010
Share

Comunicat de presă

Parlamentarul PDL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Educaţiei, domnul Petru Funeriu, o analiză a rezultatelor la evaluarea naţională pentru elevii de clasa a 8-a.

Prin întrebarea depusă în scris, pe 9 iunie 2010, la Senatul României, senatorul Dumitru Oprea a evidenţiat următoarele: “În urma finalizării evaluării naţionale din 2010 pentru elevii de clasa a 8-a, se constată, în continuare, o diferenţă notabilă  între notele obţinute de elevii din mediul urban faţă de cei din mediul rural. De asemenea, se înregistrează o pondere destul de mare a mediilor între 5 şi 7, ceea ce ar trebui să fie un semnal de alarmă.

În consecinţă, parlamentarul ieşean a cerut Ministrului Educaţiei să transmită analizele ce vor fi întreprinse pentru a stabili cauzele care au condus la obţinerea rezultatelor mediocre, corelaţia care există între aceste rezultate şi notele elevilor din timpul anilor de studiu, precum şi măsurile ce vor fi luate pentru a remedia problemele identificate.

Domnul Dumitru Oprea a mai declarat: “Astfel de rezultate se obţin aproape în fiecare an, de ceva timp. Îngrijorător este că mediocritatea devine regula şi nu excepţia. De aceea, se impune o verificare a modului în care evaluările naţionale reflectă această situaţie ca o stare de fapt, perpetuată în timp, sau una de moment, datorată unor conjuncturi.”

Birou Senatorial Dumitru OPREA