Personal, am considerat mereu că PNL este aliatul cel mai firesc al PD-L într-o guvernare de dreapta. Sunt două partide care au făcut enorm pentru dezvoltarea României după o lungă perioadă de încremenire pesedistă. Ceva s-a întâmplat însă pe drum. Au apărut tentanţiile, iar unii dintre partenerii noştri au cedat în fața lor. Pentru aceştia, servirea sponsorilor electorali a devenit mai importantă decât reformarea unei ţări şi căile noastre s-au despărţit. Deşi s-au spus lucruri grele între noi, cred, în continuare, că mai nimerită ar fi tot coabitarea cu liberalii. Sunt convins că şi mulţi dintre ei gândesc la fel, că o colaborare cu PSD poate fi cel mult conjuncturală. Recentele declaraţii ale unor lideri PNL arată însă că, cel puţin acum, raţiunea le este umbrită de chinuitoare duşmănii personale.
Mai întâi, am fost izbit de obrăznicia pretenţiilor lui Ludovic Orban. Am fost în campanie să conving oamenii că Băsescu e un candidat bun. N-am văzut alcoolici şi prostituate. Am întâlnit ceva minoritari pe sprijinul cărora aş fi bucuros să contăm. În rest, cei care ne-au arătat simpatie pe stradă, mulţi la număr, la fel şi cei care ne-au refuzat politicos, mult mai puţini, erau cetăţeni cât se poate de normali. Cu problemele şi preferinţele lor politice. De un lucru ar putea fi sigur însă domnul Orban: nu mulţi oameni au auzit de el. Aşa că, dacă de atâta este în stare, poate să înjure cât vrea pe alegătorii lui Băsescu. Doar că ar fi normal să ştie şi ei cine este individul acela obscur care îi insultă.
Apoi, am auzit părerea lui Crin Antonescu. Ar prefera pe oricine, chiar pe Vadim sau Becali, în locul lui Băsescu. Eu mai sper ca enormitatea asta să fie o simplă scăpare stupidă şi nu convingerea intimă a domnului Antonescu. Democraţia românească a mai avut accidente grave, cu Vadim în turul 2 al prezidenţialelor. Mi s-ar părea macabru să-l văd într-o asemenea situaţie nefastă pe liderul liberalilor, umblând prin ţară cu “tribunul” de mână, pentru a-l da jos pe Băsescu. Oricum ar fi, este vorba de o declaraţie care denotă lipsa de anvergură politică a personajului în cauză. În plus, este şi o eroare de tactică electorală. Domnul Antonescu tot nu reuşeşte să înţeleagă că marea sa problemă, cel puţin deocamdată, este Mircea Geoană, principalul obstacol în faţa finalei pentru Cotroceni. Ar fi, deopotrivă, trist şi hilar, să-l vedem pe şeful PNL ridicând osanale omului lui Iliescu şi Hrebenciuc, încercând să convingă exigentul electorat liberal că aceasta este singura cale spre democraţie. Tocmai de aceea aştept să treacă mai repede alegerile. Poate că lucrurile se vor reaşeza în matca lor firească şi România va avea o dreaptă solidă la guvernare. O guvernare în care, eliberaţi de stridenţe inutile, liberalii vor binevoi să participe corect într-o alianţă.
