În urmă cu 95 de ani, spunea C. Argentoianu, „Iaşul a fost copleşit de puhoiul unei adevărate invazii”. Pentru doi ani, 1916-1918, oraşul devenise capitala de război a României. 80.000 de ieşeni au găzduit peste 800.000 de refugiaţi. Primarul Gheorghe Gh Mârzescu (între 1914-1916), în aproape o săptămână, spun istoricii, a făcut eforturi deosebite pentru încartiruirea refugiaţilor şi aprovizionarea populaţiei.
În 2008, Iaşul a fost declarat „pol naţional de creştere”, numit ulterior „pol de creştere”, alături de alte 6 municipii. I s-au oferit pe tavă aproape 112 milioane de euro. După aproape 3 ani, în afara laudelor interminabile ale primarului, aproape nimic nu s-a întâmplat.
Deodată, presat de regulile europene privind timpul de folosire a banilor, Gheorghe Nichita transformă Iaşul într-un veritabil câmp de război. De la Nord, la Sud, şi de la Est, la Vest, începând cu distrugerea pădurii Ciric, doar ca să vadă oamenii că se lucrează. Că primarului îi pasă de ei, că „le face” şi „le dă” atâtea lucruri minunate doar din mărinimia lui. Iar dacă treci pe străzile oraşului, e atâta trudă de parcă te-ai aştepta să-ţi intre utilajele şi în casă să-ţi asfalteze. Realitatea este însă tristă, grozav de tristă. Se construieşte aiurea şi prost.
Ce nu pricepe primarul Nichita? Că poate să-şi gestioneze cum vrea timpul şi banii personali. Dar, cu resursele ieşenilor nu are un astfel de drept. Aceştia sunt îndreptăţi să se întrebe: Unde sunt primarii de altă dată!?!
P.S. În preajma lui Nichita se învârt doar mingicarii zilei. În jurul lui Mârzescu, la început de secol XX, se aflau Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Barbu Delavrancea, Nicolae Iorga, Vintilă Brătianu, Ion Gh. Duca ş.a.
