Posts Tagged ‘Republica Moldova’

Chişinău: Victoriile grele sunt mai frumoase

Monday, June 20th, 2011
Share

Doar cine a fost în ultimii ani la Chişinău înţelege cu adevărat ce înseamnă victoria lui Dorin Chirtoacă la primărie. Peste Prut, toate aceste înfruntări politice au o cu totul altă miză. Mult mai intensă, cu implicaţii infinit mai mari decât ne închipuim noi aici.

Am avut ocazia să-i întâlnesc pe liderii liberalilor moldoveni la ei acasă. Atunci când luptau din greu tot cu cei din partidul comunist, la alegerile generale. Iar calitatea umană şi ataşamentul pentru cauza lor sunt absolut impresionante. De aceea, mă bucur mult de izbânda lor. Fiindcă, în Basarabia, ea dă substanţă unui viitor european care, doar acum doi ani, părea atât de departe.

Democraţii moldoveni sunt obligaţi de istorie să rămână uniţi

Monday, November 22nd, 2010
Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 22 noiembrie 2010

Alegerile anticipate din Republica Moldova reprezintă momentul crucial pentru soarta fraţilor noştri de peste Prut. În numai câteva zile, se va hotărî orientarea politică a Chişinăului pentru câţiva ani. Forţele democratice au din nou de luptat cu umbrele comunismului, încercând să preîntâmpine o reîntoarcere în trecut. Din nefericire însă, de parcă asta ar fi o povară eternă a românilor de pretutindeni, şi în Basarabia domnesc neînţelegerile şi orgoliile. Fiecare partid anticomunist vrea să fie mai în faţă, să câştige puncte pe seama colegilor de coaliţie. Iar acest lucru pune în pericol chiar drumul ţării către Uniunea Europeană.

Evident, cel puţin deocamdată, situaţia pare dificilă. Democraţii vor participa separaţi la scrutin, iar rezultatul este imprevizibil. Există însă speranţe că scorul comuniştilor va putea fi depăşit printr-o nouă alianţă pro-europeană. Pentru aceasta însă, este nevoie ca noaptea alegerilor să aducă şi multă înţelepciune principalilor lideri politici din Moldova. Nici un considerent de ordin personal nu poate prima în faţa nevoii absolute de deschidere a acestui spaţiu către democraţie. Alunecarea din nou către comunism nu ar face decât să repete coşmarul de acum un an. Cu haos social, sărăcie, autoritarism, izolare şi dispariţia speranţei. În acelaşi timp, ar fi afectată din nou relaţia cu România, fiind binecunoscute gesturile anti-româneşti din trecut ale comuniştilor.

Din aceste motive, cred că e şi de datoria noastră, a politicienilor din România, să întărim îndemnurile la unitate pentru liderii democraţi de la Chişinău. Neînţelegerile trebuie să se oprească odată cu închiderea urnelor căci, în Moldova, democraţii sunt obligaţi de istorie să guverneze împreună. Iar oamenii de acolo trebuie să aibă dreptul de a fi măcar liberi, dacă încă nu prosperi. De aceea, vă rog pe toţi cei care aveţi legături de prietenie peste Prut, indiferent de partid, să faceţi acest demers pentru unitate. Şi poate că un asemenea lucru va fi un motiv în plus pentru care, în seara de 28 noiembrie, vom afla vestea cea mare din Basarabia: acordul de a continua integrarea în familia europeană.

Senator PDL
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Schimbarea până la capăt!

Thursday, September 30th, 2010
Share

Duminica trecută, am avut privilegiul să fiu invitat la congresul Partidului Liberal din Republica Moldova. Am mers la Chişinău cu mai mulţi colegi din ţară, inclusiv din Iaşi, iar experienţa şi atmosfera au fost extraordinare. Nu a trecut mult timp de când încercam să sensibilizez alţi parlamentari români cu privire la drama de peste Prut. O dată în plus, m-am convins că toate aceste eforturi contează. Mai ales când ele sunt făcute, la o scară mai mare, şi de societatea civilă, de preşedinţie, de guvern, de diplomaţia română.

Eliberarea de coşmarul comunist are o magnitudine aproape uitată de noi. La fel ca strădania de a ne croi drumul spre Europa. De aceea, este extrem de important să nu fie lăsaţi singuri, să fie ajutaţi prin orice mijloace. Diplomatice şi economice. Iar asta ne-au spus-o chiar gazdele noastre.

Mihai Ghimpu, preşedintele interimar al Republicii Moldova, a amintit despre imensul deficit al ţării, despre coşmarul inundaţiilor. Fără ajutorul României, situaţia ar fi fost acolo şi mai grea. În acelaşi timp, Ion Ungureanu, primul ministru al Culturii din Basarabia, a afirmat destul de metaforic “românii au pierdut dreptul de a mai comite greşeli nepedepsite”. Drept urmare, “România trebuie acuzată de <<neamestec>> în treburile Republicii Moldova”. Mai ales că spectrul comunismului încă nu a dispărut. Un mesaj clar, pe care l-am înţeles şi de la primarul Dorin Chirtoacă, dar şi de la toţi ceilalţi lideri ai liberalilor basarabeni.

Pentru mine, dar probabil şi pentru ceilalţi români participanţi la Congres, tot ce se întâmplă dincolo de Prut a căpătat cumva o altă dimensiune. Am simţit în mod direct zbuciumul acestor oameni pentru a-şi croi un nou viitor. Mai ales când au “un trecut imprevizibil”, aşa cum a spus Nicolae Dabija, preşedintele Forului Democrat al Românilor din Moldova.

Sper însă să găsim resurse aici pentru a-i putea ajuta în continuare. Chiar dacă şi la noi e greu, acolo sunt timpuri hotărâtoare. Căci, aşa cum speram cu mulţi ani în urmă, în Basarabia, se duce acum lupta pentru “Schimbarea până la capăt!”, deviza Partidului Liberal.

Susţinerea Republicii Moldova, obligaţie istorică a României

Monday, September 21st, 2009
Share

Declaraţie politică, depusă în scris la Senatul României

După ani de luptă politică în care s-au agăţat doar de un fir de speranţă, forţele democratice din Republica Moldova au reuşit ceea ce părea, la un moment dat, imposibil. Unite de interesul naţional şi de nevoia depăşirii agoniei comuniste, partidele de dreapta au ajuns în sfârşit la putere. O putere care nu lasă însă vreme de culcat pe lauri. Centralismul stângist a pus finanţele ţării la pământ, iar sectorul privat este dominat de clanuri mafiote. În plus, ca peste tot în lume, loveşte nemilos şi criza economică. Aşadar, fragila coaliţie democrată are numeroase şi grele piedici în faţă.

Ceea ce este sigur şi îmbucurător la Chişinău ţine de bunele intenţii ale noilor guvernanţi. În mod admirabil, preşedintele Mihai Ghimpu a ridicat deja vizele pentru cetăţenii români, cerând public scuze pentru acest episod diplomatic nefericit. Domnia sa a pledat, de asemenea, pentru relansarea unor relaţii excelente cu Bucureştiul, atitudine pe care o putem aştepta şi din partea premierului Vlad Filat. Aşadar, există toate premisele renaşterii cooperării politice comune. Întrebarea care se pune, în mod firesc, acum este: “Ce va face concret Bucureştiul mai departe?”.

Cu toate problemele de la noi, nu avem voie să uităm pericolele imense care apasă asupra Republicii Moldova. Indicatorii economici arată dezastruos, mass-media publică şi privată face, în continuare, jocurile comuniştilor, iar Executivul este nevoit să înceapă reforme structurale adânci şi dureroase. Cu alte cuvinte, dacă până acum România şi-a scuzat pasivitatea prin opreliştile comuniste, în acest moment are obligaţia să devină activă.

Putem face descentralizare în acelaşi timp cu vecinii noştri. Putem să le oferim sprijin energetic în cazul unor atitudini ostile din partea Moscovei. Putem face lobby la Bruxelles pentru o apropiere accelerată de structurile Uniunii Europene. Avem experienţa necesară pentru a le acorda asistenţă în privinţa reformelor instituţionale de pre-aderare. În acelaşi timp, ne-am putea conecta proiectele de infrastructură la cele din Republica Moldova. Propun, în acest sens, să se ia serios în calcul planul construcţiei unei autostrăzi Iaşi-Chişinău, ca element strategic în relaţiile dintre cele două ţări.
Există deci lucruri care pot fi făcute în comun.

Suntem o ţară membră a U.E. şi N.A.T.O., iar acest statut trebuie folosit la maxim pentru a ajuta Chişinăul să se apropie de civilizaţia europeană. Avem în faţă examene cu dificultăţi enorme atât pentru noi, cât şi pentru fraţii noştri de peste Prut. Iar depăşirea acestor provocări constituie o şansă istorică. Ea nu trebuie ratată în nici un chip.

Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Democratizarea la Chişinău – o obligaţie de lobby pentru europarlamentarii români

Tuesday, June 9th, 2009
Share

 Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 9 iunie 2009

Situaţia politică de la Chişinău cunoaşte evoluţii spectaculoase, care ne privesc în mod direct. Deşi multă lume aştepta ca regimul comunist să-şi continue nestingherit stăpânirea, iată că opoziţia democratică a înregistrat un prim mare succes. După cum ştiţi, Parlamentul Republicii Moldova a eşuat în mod repetat să numească un preşedinte, fapt care deschide calea alegerilor anticipate. Merită remarcat în această privinţă un gest de demnitate naţională de la care am putea învăţa cu toţii. În ciuda enormelor presiuni făcute înaintea votului asupra parlamentarilor din opoziţie, nici unul dintre aceştia nu a trădat cauza democratizării ţării lor. Este începutul unui drum al unităţii lor politice care a lipsit atât de mult şi care acum devine speranţa unor mari schimbări.

Importanţa acestor evenimente pentru România este evidentă. Fie că e vorba de legătura istorică specială cu românii de peste Prut, de vecinătatea cu o zonă instabilă sau de conflictul diplomatic în care ne aflăm cu forţele comuniste de la Chişinău, avem dreptul şi obligaţia de a reacţiona. Nu trebuie uitaţi nici tinerii de peste Prut veniţi aici ca să înveţe. Numai la Iaşi sunt peste o mie de studenţi îngrijoraţi de ce să întâmplă acasă. Avem datoria să-i ajutăm pe toate căile posibile, ţinându-le trează speranţa unor mari reforme politice şi sociale în Republica Moldova.

Avem deja experienţa stilului agresiv, chiar brutal cu care comuniştii acţionează pentru strivirea oricărei urme de schimbare. Este evident că diplomaţia directă sau negocierile amicale sunt puţin probabile în faţa numeroaselor dovezi de adversitate primite din partea regimului Voronin. Tocmai de aceea trebuie să folosim influenţa noilor reprezentanţi pe care îi avem în Parlamentul European. În ciuda poziţiei excesiv de prudente pe care instituţiile europene au avut-o faţă de reprimarea demonstraţiilor de la Chişinău, avem obligaţia să facem un lobby puternic în această direcţie.

România va avea poziţii importante în grupurile politice din Parlamentul European. Fie că sunt populari, social-democraţi sau liberali, aleşii noştri trebuie să facă eforturi susţinute pentru a obţine o reacţie mai fermă din partea Parlamentului şi a Comisiei Europene. Nu este posibil ca nişte cazuri flagrante de încălcări ale drepturilor omului, duse ca politică de stat, să fie tolerate de un continent întreg. Este datoria acestor parlamentari, precum şi a diplomaţiei româneşti, să se asigure că modelul nedemocratic, de inspiraţie răsăriteană, nu are viitor în regiune. Iar dacă România îşi va îndeplini eficient această misiune, poate că, nu peste mult timp, vom vedea zorii renaşterii naţionale şi în Republica Moldova.

Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA