Posts Tagged ‘responsabilitate PSD’

Activitatea senatorului Dumitru OPREA, mai 2010

Wednesday, June 2nd, 2010
Share

1. Activitate în Circumscripţia electorală
• Audienţe la biroul parlamentar. Tipuri de probleme ridicate de persoanele care au solicitat audienţe:
− locurile de muncă,
− despăgubirile în bani pentru proprietăţile revendicate;
− probleme de fond funciar;
− recalcularea pensiilor şi a punctajelor specifice;
− nerespectarea contractelor de închiriere a spaţiilor;
− sprijin financiar pentru tratatment probleme neuromotorii;
− probleme în cadrul unor asociaţii de proprietari;
• Transmiterea de adrese şi cereri pentru oferirea de soluţii de către instituţiile abilitate, în funcţie de problemele ridicate la audienţe şi care nu se încadrează în competenţa biroului senatorial: Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
• Participare la depunerea de coroane cu ocazia zilei de 9 mai 2010
• Participare la Zilele oraşului Podu Iloaei, ocazie cu care a primit distincţia de Cetăţean de Onoare al Oraşului, 13 mai 2010
• Participare la Gala de Excelenţă a Învăţământului Ieşean – festivitatea de premiere a elevilor olimpici şi a profesorilor îndrumători, 26 mai 2010
• Participare la întâlnirea cu membrii de partid PDL din colegiu, 28 mai 2010
• Deplasări, în colegiul 5, pentru discutarea problemelor pe care le ridică locuitorii.
• Participarea la emisiuni ale studiourilor de radio şi televiziuni locale şi centrale, respectiv Radio Iaşi (La zi în viaţa partidelor parlamentare, Martor), Radio România Actualităţi (Antena partidelor politice), Radio Nord Est, TeleM (Extemporal la Democraţie), Antena 1 Iaşi (City Puls).
• Apariţii în presa scrisă şi online (AgerPres, Buna Ziua Iaşi, Evenimentul de Iaşi, Flacăra Iaşului, Iasicastiga.ro, IasiTV Life, Ieşeanul, Machiavelli.ro, Monitorul, NewsIaşi, Ziarul de Iaşi, Ziua de Iaşi, 24 de ore, Iaşi Plus, EduManager, IasiInvest, Financiarul).

2. Activităţi în Parlament
2.1 Participare la lucrările în Plenul Senatului

Datele şedinţelor în plen: 3, 5, 10, 12, 17, 18, 25, 26, 31 mai 2010, cu următoarele intervenţii:
• privind procedura de vot a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii patronatelor nr. 356/2001 (3 mai 2010)
• privind Propunerea legislativă privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor aparţinând întreprinzătorilor tineri, debutanţi în afaceri (3 mai 2010)
• întrebare adresată directorului AM POS DRU şi Ministrului Educaţiei “Neclarităţi privind statutul candidatului la postul de cercetător post-doctoral” (3 mai 2010)
• declaraţie politică având ca  titlu ,,PSD sau inconştienţa luptei de clasă” (5 mai 2010)
• privind Propunerea  legislativă privind parteneriatele încheiate între sectoarele public şi privat (5 mai 2010)
• 4 intervenţii în dezbaterea privind Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice (10 mai 2010)
• întrebare adresată Ministrului Apărării “Iaşul face parte din proiectul de construcţii de locuinţe pe terenuri ale Ministerului Apărării?” (10 mai 2010)
• declaraţie politică depusă în scris “PSD şi PNL – joaca de-a anticipatele” (12 mai 2010)
• declaraţie politică având ca titlu ,,Criza financiară mondială, sfârşit al statului social” (17 mai 2010)
• privind Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2010 pentru modificarea alin. (2) al art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu (17 mai 2010)
• întrebare adresată domnului Ministrului Educaţiei “Discriminarea cadrelor didactice universitare din învăţământul de stat” (17 mai 2010)
• declaraţie politică „Normele profesorilor de liceu trebuie corelate cu cele din universităţi” (25 mai 2010);
• întrebare adresată preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Prestaţii Sociale “Situaţia beneficiarilor de ajutoare pentru  încălzire în perioada sezonului rece 2009-2010″ (25 mai 2010)
• privind Propunerea legislativă privind interoperabilitatea sistemelor informatice (26 mai 2010)
• declaraţie politică depusă în scris “Sistemul de credite transferabile, o soluţie pentru învăţământul preuniversitar” (31 mai 2010)
• întrebare adresată preşedintelui ANRE “Comportamentul E.ON Gaz faţă de consumatorii pensionari” (31 mai 2010)
2.2 Participare la lucrările Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii: 3, 4, 5, 10, 11, 12, 17, 18, 19, 25, 26, 31 mai 2010
2.3 Participare la lucrările Biroului Permanent al Senatului: 4, 11, 18 mai 2010
2.4 Alte activităţi privind activitatea în Senat
• Participare la dezbaterile privind îmbuntatirea cadrului legislativ pentru stimularea investiţiilor, parteneriatul public privat şi dezvoltarea de IMM-uri de către tineri, dezbateri organizate de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Grupul Parlamentar de Sprijin pentru IMM, Bucureşti, 11 mai 2010
• Participare la Masa rotundă cu tema Perspectiva finanţărilor comunitare post 2013, organizată de europarlamentarul PDL Petru Luhan, Bucureşti, 12 mai 2010

Admin

Când va arăta PSD responsabilitate în guvernare?

Monday, June 29th, 2009
Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 29 iunie 2009

Atunci când PD-L şi PSD au convenit să se alieze după alegeri, lucrurile erau, cel puţin teoretic, clare. Economia dădea primele semne de slăbiciune, criza bătea la uşă, iar cele mai mari partide erau obligate să coopereze contrar rivalităţii lor. Singura raţiune pentru o apropiere atât de incomodă pentru fiecare era guvernarea ţării într-o perioadă tulbure. Ultimele evenimente politice ridică însă semne serioase de întrebare în privinţa partenerilor social-democraţi.

Faimoasele stenograme ale întâlnirii PSD de la Turnu Măgurele arată un partid preocupat exclusiv de alegerile prezidenţiale, de posturile din teritoriu şi de atacarea democrat-liberalilor. Nici un cuvânt din acea reuniune nu amintea de problemele guvernării, de situaţia în care se găseşte România. Lupta pentru imagine era prioritatea absolută a unor politicieni care au, de mai multe luni, aceeaşi obsesie – Traian Băsescu. Se plănuia acolo un război de uzură contra miniştrilor PD-L, conflict care ar fi trebuit să asigure acapararea Cotroceniului. Dincolo însă de discuţiile de taină, colegii de la PSD şi-au arătat chiar în Camera Deputaţilor preocupările lor presante.  

După ce l-au îndepărtat ca pe un personaj incomod, social-democraţii îl apără acum cu toate forţele pe fostul lor şef. Probabil că beneficiile garantate partidului în anii din urmă nu pot fi uşor uitate. Tocmai de aceea am putut asista la zidul viu făcut în jurul ex-premierului şi tranşeele săpate în faţa procurorilor anticorupţie. A fost o unitate deplină, la care au participat uniţi şi colegii pesedişti de la Iaşi. Mă întreb chiar dacă au votat pentru că aşa arată conştiinţa lor sau datorită disciplinei de partid. Probabil că au făcut-o din ambele motive. Interesantă a fost şi atitudinea liberalilor, care s-au abţinut “curajos” sau nici n-au mai venit la vot.

Toate acestea se întâmplă în momentul în care criza economică este mai dură ca oricând, iar Comisia Europeană are serioase dubii cu privire la mersul justiţiei în România. Guvernarea pare însă ultima grijă a PSD. În vreme ce PD-L îşi asumă deschis toate greutăţile Executivului, plătind electoral pentru asta, PSD are grija imaginii şi a blocării dosarelor incomode. Cred, însă, că alegătorii şi-au făcut deja o idee despre cine munceşte şi cine păcăleşte în această guvernare. Iar dacă social-democraţii vor continua în aceeaşi direcţie, pot renunţa liniştiţi la speranţe pentru viitoarele alegeri.

Senator PD-L
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA