Posts Tagged ‘stat social’

Nichitalionul pe stil vechi

Wednesday, January 11th, 2012
Share

Vanghelie și Mazăre trebuie să aibă un exemplar de teapa lor și la Iași. Fiindcă asta e în fapt PSD – un grup de indivizi ce speculează lipsurile oamenilor simpli. De aceea, de la parcuri pentru copii, bonuri de masă pentru nevoiași și până la revelionul pensionarilor, totul are ștampila roșie a partidului. La fel ca pe timpuri, poporul trebuie să știe mereu că “marele om”, “conducătorul lor” se milostivește de ei și le dă. Astfel, toți ieșenii trebuie să afle, mai ales în an electoral, că mănâncă, se spală, se încălzesc și se distrează doar prin bunăvoința lui Nichita Gheorghe.

Dar, dacă tot e mărinimos, de ce oare nu-i ajută și pe ceilalți concetățeni fără posibilități, care nu au chiar nici un venit? În Iași, sunt mulți oameni care își duc greu traiul de azi pe mâine. Sunt copii și oameni în vârstă care cerșesc pentru a-și asigura masa zilnică. Aceștia nu au însă parte de petreceri cu primarul, pentru că amfitrionul știe sigur un lucru despre ei – nu votează.

Faptul că ”Revelionul pensionarilor”, făcut de PSD Iași, înseamnă o tentativă de mită electorală e dincolo de orice îndoială. Acest gest arată, din păcate, cum va fi anul politic 2012. Plin de populisme de cea mai joasă speță, prin care acest primar va încerca să-și salveze postul pe ultima sută de metri, indiferent de mijloace. Aruncând în joc sume mari de bani, venite din zone mai mult sau mai puțin discutabile. Dar, mai apar și niște incertitudini. Dacă noi o avem pe cea a finanțării evenimentului, și domnul edil ar trebui să aibă una – oare câți dintre oamenii aceia, care se bucura de o masă cu 10 lei, își vor manifesta și “recunoștința” la urne? Poporul e un pic mai isteț decât crezi dumneata, domnule Nichita…

Ghidul USL de câștigare a primăriilor. Varianta Iași

Wednesday, September 28th, 2011
Share

Întemeietorii “tradiției” au fost Vanghelie și Mazăre. Ei au perfecționat și au dus la dimensiuni grotești sloganul “vă dau”. Sistemul e simplu – se identifică populația sensibilă la “cadouri” și banii comunității se transformă în pomeni zgomotoase. Care sunt izvorâte, nu-i așa, din imensa mărinimie a edilului. Păcăliți și folosiți fără scrupule, pensionarii, mamele și șomerii devin masă de manevră într-un joc electoral murdar. În care, pe termen lung, nu câștigă nici un șomer sau o mamă, ci doar apropiații edilului.

La această “ilustră” listă, iată că se adaugă acum și domnul Oprescu. Imediat după ce ;i-a asigurat susținerea USL, anunță că 700.000 de euro din bugetul Capitalei se vor duce direct în cheltuieli sociale. Adică în cumpărarea ocolită a voturilor. Deși, oficial, e un semn de bunăvoință pentru cei mulți. În mod sinistru, liberalii aplaudă și susțin acest circ socialist. La București și oriunde mai au Primării de rezolvat.

La Iași, pe lângă toate acestea, se mai adaugă o modă – șantierul de lângă urne. Adică, pe lângă gratuități și ajutoare, cetățenilor li se mai joacă și farsa hărniciei. După ani de lâncezeală, Nichita Gheorghe ia împrumuturi mamut și transformă tot orașul într-un șantier fără șanse de finalizare. Deși n-a terminat treaba în Tătărași, deschide front nou în Copou. După ce pe Anastasie Panu circulația a fost un adevărat dezastru, a început să sape și pe Sărărie. De asemenea, nu uită să promită, pentru a câta oară, minunea pasarelei Octav Băncilă. Cu un șantier care va răsări fix tot înainte de alegeri. Deși nervii șoferilor din Dacia, Alexandru și Păcurari sunt terminați de ani de zile. Important e ca ieșenii să creadă că marele distribuitor de pomană, gurul din fotbal, ocrotitorul cultelor și literelor este și un mare ctitor. Care însă, în realitate, dă orașului doar datorii. Luându-i în schimb viitorul.

A treia criză mondială: narcotizarea dogmatismului doctrinar

Tuesday, August 23rd, 2011
Share

Pe lângă gravele dificultăţi sociale, valul de crize mondiale provoacă o problemă şi mai serioasă lumii moderne: o criză a teoriilor economice şi politice. Orice construct teoretic care părea valid până acum este răsturnat de turbulenţe ce par uneori incontrolabile. Dezastrele financiare sunt urmate de recesiune economică, de prăbuşiri de ratinguri, deprecieri de monede şi de falimentul unor state. Acest peisaj sumbru fiind completat de revolte sociale, de contestarea vehementă a modelelor sociale existente şi de neîncrederea cronică în instituţiile politice. Lucru care deschide poarta unor conflicte dure şi în plan intelectual, fireşti până la un punct. Pericolul apare când ele devin confruntări ale surzilor, de pe poziţii ideologice rigide. Combatanţii apărându-şi cu orice preţ propriile teorii care s-au dovedit deja expirate. Dând vina pentru tot ce se întâmplă rău numai pe adversarii ideologici.

Pe scurt, teoreticienii de stânga, oricât de imprecisă ar fi această încadrare, arată cu degetul spre “capitalismul putred” pentru toate problemele globale actuale. Totul ar fi pornit de la manipulările finanţiştilor lacomi şi subversivi ale marilor fonduri americane. Tolerate de politicieni orbi şi surzi la astfel de malversaţiuni, mulţi dintre ei fiind chiar de stânga. Drept urmare, se proclamă “moartea capitalismului” şi nevoia unei radicale schimbări de sistem. Fără a se şti neapărat ce ar însemna asta. Deschizând astfel poarta spre periculoasa fascinaţie a utopiilor.

Spre necazul stângii, iată că marea criză financiară a fost doar fitilul pentru detonarea unei bombe şi mai mari: criza datoriilor suverane. Moment în care intră în scenă galeria dreptei. Ea priveşte acuzator spre delirul risipitor al statului social, spre obezitatea birocratică a administraţiilor şi spre falimentul modelului asistenţial. Proclamând “moartea stângii” şi invitând toţi beneficiarii acestei doctrine la muncă. Fără a acorda însă prea multă atenţie crizei valorilor morale ale propriei doctrine.

Astfel, ajungem la o confruntare în care nimeni pare că nu mai aude pe nimeni. Fiecare dă vina pe celălalt, spiritul critic fiind privat de esenţialul element al autocriticii. Dreapta apără liberalismul, fără a realiza cu adevărat proporţiile abisului moral care a cuprins sectorul financiar. Sistemul politic încă este reticent în a tăia răul de la rădăcină şi a vindeca această boală a capitalismului. La rândul său, capitalismul este, de multe ori, hulit de oameni care habar n-au ce e acela capitalism. Lucru preluat apoi în stradă de anarhişti, gata să incendieze oraşe. Sunt demonizate corporaţiile, deşi multe au înalte valori etice şi sunt vitale pentru funcţionarea societăţii. Este apărat statul social de oameni incapabili să accepte absurdităţile pe care acest construct le produce.

Toate crizele, de orice fel ar fi ele, financiare sau economice, pot fi depăşite. Societăţile moderne au capacitatea de a trece peste momente dificile. Dar, cu o singură condiţie: să-şi înţeleagă eşecurile anumitor segmente doctrinare şi să fie dispuse să le îndrepte. Mai ales prin intermediul celor care cred în respectivele doctrine. Altfel, dacă nu vom fi capabili să depăşim impasul, agăţându-ne în continuare de teorii deja invalidate de realitate, vom intra într-un al treilea val al crizei, cel al doctrinelor, care ar putea fi la fel de devastator.

Limitarea deficitului prin Constituţie, proba de foc a opoziţiei

Wednesday, June 8th, 2011
Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 8 iunie 2011

Proiectul de reformare a Constituţiei României a născut deja controverse majore. Propunerile venite dinspre Preşedinţie ating zone esenţiale ale legii fundamentale, iar opoziţia a ales cea mai ostilă abordare. Adică un refuz total şi aparent inexplicabil al temei. Sau poate că totuşi există motive pentru această atitudine. Lăsăm deoparte problema controlului averilor. Sau cea a ridicării protecţiei parlamentarilor suspectaţi de corupţie pentru a răspunde în faţa legii. Virulenţa unora, care se pretind a fi voci autorizate a USL, este lămuritoare în acest sens. Există însă un alt aspect al ostilităţii manifestate de opoziţie. Unul cu implicaţii mult mai profunde în viaţa politică românească. Este vorba despre limitarea prin Constituţie a deficitului bugetar la 3% şi a datoriei publice la 60%.

Adoptarea unor astfel de prevederi în legea fundamentală ar fi o măsură fără precedent în politica noastră. După ani de politici economice lipsite de precauţie, acest pas ar însemna un pilon de stabilitate şi de încredere. Mai ales într-un context internaţional tulbure, în care explozia deficitelor şi datoriilor este extrem de serioasă. Reprezentanţii USL nu vor însă să audă de aşa ceva. Pentru domniile lor, tema nu este de actualitate. O califică drept “diversiune prezidenţială”, un subiect căruia nu i-ar fi venit încă vremea.

La prima vedere, o asemenea atitudine ar putea fi înţeleasă drept obtuzitate politică. Lucrurile devin însă mai clare dacă se ia în considerare programul economic al USL, făcut recent public. Acolo scad spectaculos toate taxele. Apar facilităţi peste facilităţi. Şi, în acelaşi timp, cheltuielile sociale se revarsă în valuri. Toate acestea în condiţiile în care se ia în calcul un nivel miraculos de colectare a taxelor, lipsit de orice fundamentare practică. Mai precis, deşi criza economică mondială este departe de a se fi liniştit, USL se pregăteşte de încă o guvernare aventuroasă. De altă cursă a cheltuielilor masive şi de alt munte de datorii. Motiv pentru care se luptă din răsputeri să nu fie îngrădită de nimic. Nici de acordul cu FMI, nici de atenţionările BNR, ale Uniunii Europene, nici de Constituţie.

Doamnelor şi domnilor colegi din opoziţie. Criza economică nu e o glumă, iar lucruri aparent stabile se pot degrada urgent prin nesăbuinţă. Orice guvernare va trebui să dea în continuare dovadă de temperanţă. Iar viziunea economică să se manifeste în limitele unor parametri de siguranţă. Aşadar, poftiţi vă rog la discuţiile pe această temă. Acceptaţi dialogul şi abordaţi problema cu datele pe masă. Şi, chiar dacă nu agreaţi restul reformei constituţionale, luaţi-vă un angajament măcar în chestiunile economice. Anunţaţi public că sunteţi de acord cu limitarea deficitului şi a datoriei publice. Ar fi o dovadă de maturitate politică şi un minim semnal că opoziţia a coborât de pe tărâmul promisiunilor goale, la bunul simţ al realităţii.

Senator PDL
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Falimentul socialismului european: episodul Portugalia

Monday, June 6th, 2011
Share

Cheia progresului este învăţarea. Din erori, omul trage concluzii, îşi schimbă concepţiile şi devine mai performant. Însă, nu acelaşi lucru funcţionează şi în politică. Unde protagoniştii sapă tranşee ideologice şi îşi apără convingerile până la ultimul faliment. Găsindu-i acestuia orice explicaţie posibilă în afară de cea adevărată – falimentul propriilor teorii economice.

Europa este împovărată de datorii. E un fapt, nu o lozincă. Guvernele trebuie să plătească sume uriaşe creditorilor, iar exagerările statului asistenţial s-au dovedit a fi fatale. Socialismul cu mâna întinsă a sucombat într-un mod dramatic, nota de plată fiind copleşitoare. Dar, iluziile sale se risipesc la urne.

Ultimul episod – Portugalia. Scenariul este deja cunoscut. Populiştii lasă în urmă datoriile şi birocraţia, dreapta vine pentru a purta crucea austerităţii. Salvează o situaţie disperată, asumându-şi datoriile (78 de miliarde numai programul de bail-out!) şi lipsa de popularitate. Cu reduceri de cheltuieli, de salarii, de pensii, noi legi ale conflictului de muncă. Sperând, în acelaşi timp, că socialiştii, contemplându-şi de pe margine falimentul ideologic, îşi vor reevalua orientările.

A auzit însă cineva despre vreo discuţie doctrinară serioasă în interiorul stângii? Au populiştii din Portugalia, Spania sau România vreo îndoială cu privire la convingerile lor? Realizează cumva răul produs de aceste enorme erori conceptuale? Evident că nu. Populiştii nu-şi pun probleme, nu au îndoieli, nu reevaluează nimic. Doar flutură lozinci şi promit. Bucuroşi că există mereu cineva care să vină din urmă şi să le plătească datoriile.

Cultura protestului social

Sunday, January 16th, 2011
Share

Pe bună dreptate, atunci când ceva nu merge bine la noi, ne-am bucura să putem copia de la alţii. Ar fi bine să putem importa moravuri engleze, rigoare germană, eficienţă americană. Avem nevoie de atâtea update-uri sociale încât conectarea rapidă la spiritul Occidentului rămâne o presantă necesitate. Tot acest proces are însă o condiţie esenţială: e oare totul bun de preluat? Poate fi importat in corpore felul lor de a fi? Din păcate, lipsiţi de filtrul raţiunii, unii cred că da.

Citesc sau văd de fiecare dată cu surprindere lamentările unor personaje publice de la noi privind lipsa aşa-zisei culturi a protestului. În mod absurd, se găsesc destui care să critice lipsa de duritate a conflictelor sociale de la noi. Şi tratează acest subiect de parcă ar fi un fel de înapoiere gravă, de semn al unei nedezvoltări istorice. De aceea, dezbat orice protest sindical românesc cu un aer dezgustat, ridiculizând felul paşnic de a revendica drepturi. Într-un mod inexplicabil, şi-ar dori probabil aplicat şi la noi modelul grec sau francez. Cu bătăi de stradă, incendieri de maşini şi jandarmi în spital. Cu studenţi acoperiţi de cagule şi greve generale în care să fie paralizat tot. Abia atunci, cu spitalele pline de răniţi şi economia agonizând, s-ar declara poate mulţumiţi. Ar considera că suntem şi noi cineva, demni să intrăm în lumea bună a anarhismului european.

Din fericire, cel puţin în ultimii ani, nemulţumirile sindicatelor din România s-au manifestat prin pancarte, strigăte prin portavoce şi negocieri tensionate. Raţiunea a învins mereu, arătând că măcar într-o privinţă putem fi liniştiţi de păstrarea unui model social românesc. Chiar dacă unele capete înfierbântate mai visează probabil la adrenalina unei mineriade …

Domnilor pesedişti, rugaţi-vă să nu veniţi la putere!

Tuesday, September 14th, 2010
Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 14 septembrie 2010

O vorbă mare spune că victoriile au mereu o mie de taţi, iar înfrângerile sunt mereu orfane. Raportat la timpurile noastre, toţi s-au lăudat cu meritele succesului economic. Când lucrurile mergeau bine, politicienii nu ştiau ce să mai facă să arate cât de mult li s-a datorat asta. Apoi a venit criza. Iar cum marile încercări cern caracterele oamenilor, simţul răspunderii s-a risipit ca prin farmec. Şocul căderii n-a mai fost revendicat de prea mulţi.

Vedem acum în schimb mulţi ipocriţi. Care, nu-i aşa, au prevăzut criza, au avertizat poporul. Mai mult, au şi soluţii miraculoase, dar nu sunt ascultaţi de mase. O simplă cercetare a trecutului recent ar putea uşor dovedi că tocmai ei au risipit resurse cu două mâini, au cerut măsuri populiste complet iresponsabile, au promis soarele de pe cer pentru câteva voturi în plus. Nota de plată finală pentru această nebunie este, fireşte, enormă şi necruţătoare. Însă nu este un lucru care să-i ruşineze. Nu mai sunt la putere, deci nu-i mai interesează. Important e să convingă cu orice preţ poporul că ei n-au nimic în comun cu răul de acum.

Putem auzi de ceva vreme vociferările scandalizaţilor din PSD. Deplâng ţărişoara lor dragă, falitul lor stat social. Defilează în uniforme revoluţionare şi cheamă populaţia să iasă în stradă. Ca să dea jos guvernul şi, evident, să-i pună pe ei în loc. Odată ajunşi la putere, n-ar mai concedia pe nimeni, ar mări pensii şi salarii, ar da de lucru la toată lumea şi ar relansa spectaculos sectorul privat. Dar, l-ar face mai întâi zob cu un puhoi de impozite.

În România, se vehiculează ideea unei moţiuni de cenzură. Se pune în discuţie performanţa guvernului, se critică miniştrii şi diversele lor măsuri. Până aici, totul e în ordine. E dreptul şi chiar datoria opoziţiei să o facă. Din nefericire însă, e previzibil ce va fi dincolo de asta: acelaşi refuz încăpăţânat al reformelor statului. Nimeni nu-şi va asuma deschis agenda ingrată a unei reale guvernări. Se vor agita în schimb doar promisiuni nerealiste, se va făgădui sfârşitul durerilor. Aceasta s-ar putea dovedi o tactică păguboasă. Căci ce s-ar întâmpla dacă o nefericită conjunctură chiar i-ar aduce la putere? De unde ar scoate banii ca să-şi acopere pomenile fără limită? Aşa că, dacă ar fi inteligenţi, haiducii socialişti ar mai aştepta vreo doi ani ca să-şi încerce norocul cu guvernarea. Reformele vor fi gata până atunci. Poate că şi criza. Iar ei vor putea din nou să pretindă tare, fără jenă, că renaşterea societăţii li se datorează ca paternitate politică.

Senator PDL
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Tristeţea doctoranzilor de cursă lungă

Wednesday, May 19th, 2010
Share

Multe s-au spus şi se spun cu privire la criza economică. Oameni, mai educaţi, mai puţin educaţi şi, vai, cu pretenţii de educaţie, emit păreri dintre cele mai diverse. În mijlocul acestui vacarm, încerc să fac apel la argumente. Şi asta, tocmai pentru că evitarea conflictelor şi reîntoarcerea la argumente sunt vitale.

Astăzi, teoriile economice sunt repuse în discuţie, experţii formulează soluţii în circumstanţe în care nu există modele verificate. Personal, pledez pentru revenirea capitalismului la fundamentele sale etice, la întărirea supravegherii asupra instituţiilor financiare. E o necesitate dovedită de realitate şi vehiculată de marii economişti ai lumii. La fel, este nevoie de asanarea colosalelor deficite bugetare. Unele ţări ale Europei, inclusiv România, încearcă de decenii să menţină state sociale falimentare şi corupte. E o cale fără viitor.

În plus, oriunde se amestecă statul, apare credinţa unor indivizi că ar cunoaşte mai bine realitatea decât piaţa liberă. Grav este că unii dintre aceşti indivizi, care sunt sau visează să-i devină decidenţi de vază, mai sunt şi incompetenţi. Vorbesc aici de aceia care îşi croiesc o carieră cu discursuri de mici Vadimi şi diplome luate căznit. Atâta vreme cât lumea este sărăcită şi supărată, cu discursurile revoluţionare e mai simplu. Politrucii stângişti pot bate câmpii, aţâţând jalea oamenilor. Mai greu e cu diplomele căci, nu-i aşa, pentru incompetenţi, doctoratele sunt lungi şi anevoioase. Mai ales că, în mediul academic, tupeul nu ţine loc de ştiinţă.

Criza financiară mondială, sfârşit al statului social

Monday, May 17th, 2010
Share

Declaraţie politică în Plenul Senatului României, 17 mai 2010

Odată cu izbucnirea crizei economice, curentul de gândire stângist, aflat până atunci într-o profundă criză, a devenit din nou vehement. Imediat după prăbuşirea burselor şi descoperirea lanţului de fraude ale unor mari instituţii financiare, s-a invocat decesul capitalismului. Adversarii globalizării şi ai pieţelor libere au privit cu satisfacţie la ceea ce părea o deschidere pentru revenirea la statul-providenţă. Ei nu înţelegeau sau nu voiau să înţeleagă faptul că nu principiile capitalismului erau neapărat greşite, ci tocmai neaplicarea lor. Mai precis, nu s-au respectat regulile de piaţă, nu au fost supravegheate tranzacţiile financiare, s-au închis ochii la abuzuri, fraude şi comportamente iresponsabile. Aşadar, s-au eludat bazele concurenţei loiale şi temeiul moral al competiţiei economice libere.

Cu toate acestea, entuziasmul socialiştilor nu a durat mult. Chiar dacă economia mondială dă semne de relansare, constatăm acum adevăratul fond toxic al problemei: o profundă criză financiară a statelor. Guvernele lumii au produs ani în şir deficite colosale, rostogolind datoriile până s-a ajuns într-un blocaj aproape fatal. Exemplul grecesc, dar şi situaţiile din alte ţări, mai ales cele sud europene, inclusiv România, dovedesc din plin acest lucru. În multe din cazuri, analiza structurii deficitelor arată o realitate cruntă: aceste state înregistrează cheltuieli sociale şi birocratice colosale. În Grecia, o treime din cetăţenii cu drept de muncă lucrează la stat, cu lefuri şi privilegii exagerate. În Spania, cheltuielile statului au împins deficitul bugetar la peste 11%. La rândul său, România este campioană la abuzuri şi absurdităţi prin unele programe de asistenţa socială.

Din păcate, pentru statele cu deficite bugetare mari, trezirea la realitate se face doar cu ajutorul unui mare şoc financiar. Datoriile nu mai pot fi rostogolite la infinit şi iată că a venit vremea reformelor brutale. Adică momentul în care se constată coma statului social, a nostalgiei şi speranţei de viitor a stângismului. Acum vedem ravagiile făcute de expandarea aberantă a birocraţiei de stat, cea care îşi creează la infinit avantaje şi activităţi inutile. Oriunde intervine statul, regăsim abuzuri şi privilegii discreţionare, toate crescute sub protecţie sindicală. Astfel, o mare parte a populaţiei este inoculată cu credinţa că bunăstarea apare doar prin grija şi bunăvoinţa unui anume guvern. Odată ajunse la putere, partidele se întrec la acordarea de ajutoare pentru a atrage simpatia alegătorilor. Apoi capotează la acelaşi joc absurd şi păgubos: eficientizarea unui colos birocratic care, prin excelenţă, lăsat în aceeaşi stare, nu poate fi făcut niciodată eficient. În final, se apucă să concureze împotriva capitalului privat pe piaţa liberă: construieşte drumuri, apartamente sau produce energie. Efectele acestui delir sunt clare: corupţie, imense datorii publice şi îndatorarea galopantă a ţărilor.

Totuşi, trezirea în mijlocul acestei crude realităţi este şi o mare oportunitate. Statele afectate au şansa să-şi remodeleze administraţia şi principiile de funcţionare pentru viitor. Este un exerciţiu dificil, dureros şi care necesită foarte multă muncă şi eficienţă. Dar numai aşa, peste câţiva ani, vom putea cu toţii să privim în urmă la statul social ca la o nefericită rătăcire a iluziilor stângiste.

Senator PDL
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA