Posts Tagged ‘subventii’

Subvenţiile agricole sunt risipite pe terenuri nelucrate

Thursday, September 2nd, 2010
Share

Comunicat de presă

Parlamentarul PDL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Agriculturii, domnul Mihail Dumitru, să comunice măsurile pentru stoparea acordării subvenţiilor agricole pentru terenurile care nu sunt lucrate.

Prin întrebarea adresată Ministrului Agriculturii, senatorul Dumitru Oprea a scos în evidenţă că, în ultimul timp, au apărut tot mai multe informaţii potrivit cărora sunt alocate subvenţii de zeci de milioane de euro pentru terenuri agricole nelucrate. Situaţia nu poate fi generalizată, însă se impune un control riguros al acestor plăţi.

În acest context, parlamentarul PDL a cerut domnului Mihail Dumitru să specifice măsurile avute în vedere pentru eliminarea fenomenului de plată a subvenţiilor pentru terenurile neexploatate agricol, recuperarea fondurilor şi orientarea lor doar către cei care au interes în dezvoltarea agriculturii. În plus, se doreşte să fie puse la dispoziţie date privind suprafeţele de teren nelucrate, dar pentru care s-au alocat subvenţii, în ultimii 2 ani, pe fiecare judeţ în parte.

Domnul Dumitru Oprea a mai spus: ”Ne plângem că agricultura românească este la pământ, de faptul că fermierii nu primesc ajutor de la stat, dar atunci când îl primesc, terenurile nu sunt lucrate. Ne punem întrebarea de ce se risipesc banii europeni? Este adevărat că la negocierea din 2007 nu s-a stipulat obligativitatea cultivării terenurilor pentru primirea subvenţiilor, însă Ministerul trebuie să facă demersurile necesare în vederea renegocierii acestui aspect, astfel încât plata să fie făcută numai pentru terenurile care sunt exploatate agricol şi asigurarea sprijinului financiar doar pentru cei care participă efectiv la dezvoltarea sectorului.

Birou Senatorial Dumitru OPREA

Încurajarea angajării absolvenţilor

Tuesday, April 28th, 2009
Share

Comunicat de presă

Întrebare adresată Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

În Plenul Senatului, pe 27 aprilie 2009, Senatorul Dumitru Oprea a adresat o întrebare Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, domnul Marian Sârbu. Tema a fost pusă în discuţie ca urmare a numeroaselor sesizări făcute de mediul de afaceri în privinţa greutăţilor de obţinere a subvenţiilor acordate pentru angajarea tinerilor absolvenţi.

Domnul Senator Dumitru Oprea a declarat:
S-a scris foarte mult în presă, la sfârşitul lunii martie şi începutul acestei luni, despre noua facilitate oferită angajatorilor, prin Fondul Social European, pentru subvenţionarea cu cel puţin 50% a salariilor noilor angajaţi, ca măsură pentru diminuarea efectelor crizei economice. A fost lansată linia de finanţare, iar solicitanţii nu au întârziat să apară, ceea ce este un semnal bun, că firmele sunt interesate să beneficieze de acest sprijin. Totuşi, conform procedurilor de evaluare se pare că intrăm în ritmul nostru românesc, de a spune una şi a face alta. Cu alte cuvinte, până la acest moment nu există informaţii privind evaluarea iniţială a cererilor de finanţare, deşi primele răspunsuri ar fi trebuit să apară încă de acum o săptămână. Lista beneficiarilor de finanţări nu a mai fost actualizată din mai 2008!.
Tot în această perioadă s-a lansat propunerea de a supune dezbaterii publice un proiect de ordin care ar încuraja angajatorii să menţină contractele de muncă ale angajaţilor proaspăt absolvenţi, dar documentul încă nu a fost dat publicităţii
.”

În contextul dat, domnul Dumitru Oprea a solicitat să se transmită “măsurile pe care Ministerul le are în vedere pentru respectarea termenelor de evaluare a cererilor de finanţare şi semnare a contractelor pentru subvenţionarea salariilor noilor angajaţi, precum şi modalitatea în care va fi supus dezbaterii proiectul de ordin lansat în media.”

Domnul Senator a mai declarat: “În condiţiile în care angajatorii se confruntă cu numeroase probleme financiare, când tinerii sunt în căutarea unui loc de muncă, îngrijorarea celor două categorii de beneficiari ai subvenţiilor este în creştere. Ei constată că şi bruma de speranţă dată prin diferite măsuri de sprijin le este spulberată de birocraţia sau întârzierea aplicării unor reglementări legislative.”

Birou Senatorial Dumitru OPREA

Subvenţiile şi (ne)liniştea agricultorilor

Wednesday, April 22nd, 2009
Share

Comunicat de presă

Întrebare adresată Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale

În Plenul Senatului, pe 21 aprilie 2009, Senatorul Dumitru Oprea a adresat o întrebare Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Tema a fost pusă în discuţie ca urmare a nemulţumirilor agricultorilor privind subvenţiile şi fondurile europene.

Mai jos, intervenţia domnului Senator Dumitru Oprea:
“Suntem în plină campanie agricolă. Mulţi fermieri, dar şi ţărani, proprietari ai gospodăriilor individuale, sunt îngrijoraţi în privinţa subvenţiilor, care să le asigure suportul financiar pentru desfăşurarea lucrărilor agricole de primăvară-vară. Situaţia importurilor de produse agricole începe să devină din ce în ce mai agravantă, demonstrând faptul că agricultura noastră are serioase probleme.

Ştim care sunt măsurile luate de guvern în această direcţie, dar există numeroase controverse pe care le ridică cei direct vizaţi. De asemenea, mulţi proprietari de terenuri agricole se plâng de birocraţia la care sunt supuşi pentru obţinerea fondurilor, iar în multe localităţi apar informaţii privind neregulile de la agenţiile de plăţi. Este lăudabilă intenţia de a realiza informări în zonele rurale în privinţa subvenţiilor, dar considerăm că aşteptările agricultorilor sunt altele.

Prin urmare, vă rugăm să ne comunicaţi acţiunile pe care le întreprindeţi pentru a asigura la timp subvenţiile în vederea derulării în condiţii normale a campaniilor agricole, precum şi măsurile de reducere a birocraţiei pentru ca sumele alocate să ajungă cât mai repede la cei direct interesaţi.”

Pe marginea acestui subiect, domnul Senator Dumitru Oprea a declarat: “Tema subvenţiilor agricole este deosebit de importantă pentru că, deşi agricultura românească poate să fie unul din motorul economiei, chiar în perioadă de criză, fermierii şi proprietarii gospodăriilor individuale au mari probleme în asigurarea finanţării lucrărilor specifice. Cei mai mulţi dintre ei reclamă faptul că nu reuşesc să recupereze nici investiţiile făcute în culturile agricole din anii anteriori, determinându-i să lase suprafeţe imense necultivate. România ar putea câştiga piaţa agricolă europeană, dar pentru a atinge acest obiectiv este necesar ca agricultorii să fie sprijiniţi, prin diferite măsuri, inclusiv cea a subvenţiilor, motiv pentru care ministerul de resort trebuie să accelereze procesul finanţării directe.”

Cabinet Senatorial Dumitru OPREA