Posts Tagged ‘suspendare presedinte’

Reuniunea ACL de la Iași – dovada consolidării forțelor de centru-dreapta

Sunday, August 31st, 2014
Share

Pentru Iași, găzduirea reuniunii de lucru a Alianței Creștin-Liberale este un semnal că orașul își reintră în drepturile de capitală a Moldovei, de pol politic important. Mai mult, se întărește convingerea că aici PDL și PNL pot colabora, ca parteneri reali, că forțele de centru-dreapta își consolidează puterea pentru a stopa abuzurile pesediste.

De modul în care se va realiza integrarea forțelor PDL și PNL depinde succesul campaniei la prezidențiale. Domnul Klaus Johannis este candidatul cu mari șanse de a ajunge la Cotroceni. Pe termen scurt, președinția este obiectivul nostru major, dar ACL trebuie să aibă în vedere un alt lucru fundamental: lumea are mari așteptări. Vrea locuri de muncă, dezvoltare economică, transformarea educației și sănătății în priorități de prim rang. Cu alte cuvinte vrea o strategie coerentă.

Iată de ce cred că toți cei prezenți azi în sala Teatrului Național au văzut diferența imensă de seriozitate și viziune între Johannis și Ponta. Fără vorbe prea multe, primarul Sibiului ne-a transmis un mesaj ce trebuie să devină motorul României de azi înainte: cu oameni potriviți în administrațiile locale, se pot face cu adevărat multe lucruri bune pentru țară.

Am afirmat că cei mai mulți dintre cei care au ajuns azi la eveniment au venit cu mașinile, alții cu trenul și au rămas cu impresia că Iașul, Moldova se bucură de o imagine frumoasă. Dar, după cum știm, astea sunt doar aparențele. Dacă ar trăi zi de zi aici, dacă ar asculta populația, ar vedea piedicile oamenilor de afaceri, cu toții vor constata că Moldova rămâne una dintre cele mai sărace zone ale României. Lumea a fost păcălită de guvernările pesediste, prin tot felul de promisiuni, stârnind dezamăgire și nemulțumiri. Infrastructura care leagă această zonă de restul țării este în continuare primitivă. Se face 8 ore cu trenul de la Iași la București, și mai mult de 17 ore până la Timișoara. Autostrada spre Târgu Mureș e îngropată prin arhiva ministerelor, iar despre o autostradă spre București nici nu se mai vorbește. Spun aceste lucruri pentru a fi conștienți cu toții că proiectele ACL trebuie să plece de la cerințele normale ale oamenilor care trăiesc aici. PSD a mințit și a dezamăgit pe toată lumea. Noi trebuie să fim pregătiți de o guvernare care să ridice cu adevărat standardul de viață, că dreapta politică chiar vrea și poate să facă ce își doresc cetățenii, un trai normal, de bun simț.

Mesajul meu privind nevoia de infrastructură și dezvoltare a Moldovei a fost împărtășit de liderii ACL. Ba chiar, așa cum spunea și domnul Johannis, poate că moldovenii cer prea puțin când vorbesc despre autostrăzile spre Târgu-Mureș și București, pentru că aceste lucruri ar fi trebuit să fie deja realizate.

Iată de ce sper că proiectele cu care pornim la drum în noua alianță vor fi de succes, iar românii vor avea un nou președinte demn, care să ne unească și să asigure normalitatea.

Poporul e suveran când vrea USL

Thursday, June 13th, 2013
Share

Pentru ca democrația oricărui stat modern să funcționeze eficient, e nevoie de respectarea constantă a regulilor, legilor și procedurilor sale. Acesta este un principiu de manual, baza oricărui curs de politologie. Numai că mulți politicieni de-ai noștri dovedesc că nu au lecturat abecedarul ocupației lor. Și nici n-au multe în comun cu democrația. Prin urmare, acceptă referendumurile după cheremul lor: “ăsta îmi convine, ăla nu-mi convine”.

Așa se face că referendumul pentru suspendarea președintelui din vara trecută ar fi trecut fără cvorum și cu toate abuzurile posibile dacă era după pofta șefilor USL. Însă, celălalt referendum, din 2009, perfect valid, având toate condițiile îndeplinite, ce consfințește unicameralul și cei 300 de parlamentari, nu mai e pe placul acelorași domni și nu se aplică. Încălcând orice regulă constituțională. Mai mult, ca totul să fie o cacialma, ei pretind că un Parlament mărit ar asigura democrația în stat, chiar dacă acum se chinuie să taie din cheltuielile actualului legislativ, devenit obez tocmai prin grija USL.

Mai poate înțelege cineva logica pe care o au acești oameni? Vi se pare că șirul de abuzuri, de încălcări de reguli și constituționalismul după ureche sunt sănătoase? Faptul că reprezentanții puterii încalcă în mod direct voința poporului slujește cumva intereselor aceluiași popor? Trăim, așadar, vremuri absurde și deloc dătătoare de optimism. Mai ales când premierul și fostul viitor președinte hotărăsc soarta țării în ședințe de partid unic.

Atacurile lui Ponta și Antonescu împotriva Uniunii Europene arată inconștiența actualei puteri

Saturday, February 2nd, 2013
Share

Răbufnirile naționaliste ale guvernării USL față de raportul MCV privind situația justiției din România ruinează imaginea țării, referindu-mă la pretențiile șefului PNL că ultimul raport al Uniunii Europene ar fi “caduc” și la scrisoarea prin care domnul Ponta dă vina pe Evenimentul Zilei pentru presiunile asupra justiției semnalate de oficialitățile europene. Această atitudine produce efecte grave asupra credibilității României pe termen lung, aducând atingere intereselor noastre naționale.

Liderii USL dau dovadă de o mare ipocrizie față de Comisia Europeană și ceilalți parteneri UE, știind faptul că actualul guvern solicită deblocarea fondurilor chiar de către instituțiile pe care acum le sfidează.

O astfel de poziție dovedește, încă o dată, că domnii Ponta și Antonescu sunt duplicitari în privința democrației și atașamentului la valorile europene. Actualul premier și închipuitul viitor președinte al României preferă obligațiile față de un anumit trust de presă decât să se delimiteze de atacurile acestuia asupra membrilor CSM, a Curții Constituționale și a altor instituții nesubordonate USL.

Ceea ce se întâmplă acum este o continuare a populismului zgomotos arătat de USL în campania de suspendare a președintelui și din timpul alegerilor parlamentare. Acest lucru arată inconștiența unor lideri obsedați de ideea unui complot universal împotriva lor. Mai mult, demonstrează faptul că actuala putere este dispusă să facă orice pentru subordonarea tuturor instituțiilor statului, indiferent de mijloace și consecințe.

Iașul, capitala europeană a inculturii politice

Thursday, September 13th, 2012
Share

Am privit cu stupoare, probabil ca mulți alți români, intervenția susținută de singurul europarlamentar ieșean în timpul dezbaterilor privind situația politică din România. În loc să-i fie jenă că face parte dintr-o tagmă de politicieni care au adus țara în situația de a fi oaia neagră a continentului, personajul în cauză și-a dat în petec. Cu observații obraznice privind vestimentația comisarului pe Justiție și cu acuzații aruncate în față aceluiași înalt demnitar european. Potrivit europarlamentarului ieșean, doamna Viviane Reding ar fi agent electoral al lui Traian Băsescu, acționând abuziv și aducând prejudicii economice țării.

Din nefericire, am putut constata același tupeu, aceeași revărsare de agresivitate și de jigniri grosolane cu care USL obișnuiește să împroaște liderii europeni. Mai mult, se pare că a devenit un fel de concurs prin care reprezentanții acestei tagme își dovedesc loialitatea față de șefi. Cine înjură mai mult Occidentul este mai bine văzut de capii USL. Uluitor e că niciunul dintre oamenii guvernării nu pare că mai are simțul măsurii, al rațiunii. Dimpotrivă, se manifestă zgomotos, cât mai dur, frizând isteria. Și chiar dacă noi, aici, în România, începem să ne obișnuim cu astfel de personaje, din propria experiență de europarlamentar, pot spune un lucru sigur – din păcate, la Bruxelles, barbarismele nu se uită.

E prea mult, fraților!

Wednesday, August 22nd, 2012
Share

Imediat după încheierea referendumului, mă întrebam dacă suntem cu toții capabili de pace. S-a dovedit că nu. A trebuit să trecem prin încă un război fratricid. Dus printr-o gherilă juridică. Iată că această agonie, după verdictul instanței supreme, cel puțin în teorie, ar trebui să ia sfârșit. Asta, dacă și combatanții ar reintra în logica dialogului.

Primele semne nu par însă încurajatoare. După câteva acceptări formale ale situației, liderii USL promit continuarea delirului. De astă dată, în stradă. Aruncând cu bolovani către UE, Statele Unite, BNR, Curte sau oricine le stă în cale. Ducând în extrem o luptă în care radicalismul are deja efecte catastrofale.

Și atunci, se pune întrebarea firească, mai există cineva acolo care să spună “ajunge!”? Au liberalii sau socialiștii oameni care să înțeleagă că există totuși limite? Că legile și procedurile se aplică riguros? Că partenerii străini se respectă, nu se jignesc? Că economia are nevoie de liniște, iar țara de guvern? Că obsesiile personale ale unor politicieni istovesc o societate întreagă? Și, nu în ultimul rând, mai sunt lideri care să le spună useliștilor înfierbântați „gata, e prea mult, fraților!”?

Puterea ca o bâtă

Sunday, August 5th, 2012
Share

Își închipuie cineva cum ar fi reacționat useliștii și anteniștii dacă, la referendum, s-ar fi prezentat 51% dintre alegători și PDL ar fi contestat rezultatul? Ce-ar fi fost dacă președintele ales refuza să accepte datele și ar fi spus că listele electorale nu sunt bune, că trebuie un nou recensământ, că sunt mai mulți electori etc? Ce ar fi făcut Antonescu-Ponta-Voiculescu dacă, în loc să recunoască rezultatele, Traian Băsescu le-ar fi contestat la Curtea Constituțională și ar fi aruncat România într-o lună și jumătate de incertitudine? Ce ar fi declarat șefii MAI dacă Vasile Blaga și nu Victor Ponta le-ar fi solicitat să bată din ușă în ușă, prin toată țara, enervând lumea cu întrebări penibile?

Desigur, toate aceste întrebări sunt retorice. Marea noastră problemă este abuzul de putere. Acum, în România, guvernanții pot face absolut orice. Pot răsturna orice normă, orice lege, pot pune la colț orice instituție. Iar dacă lucrurile tot nu ies așa cum vor ei, suspendă pe oricine și fac câte referendumuri au chef. Adică, nu mai folosesc puterea ca pe un instrument legitim, controlabil și previzibil pentru administrarea țării. Ci ca pe o bâtă cu care să facă zob opoziția, prestigiul european al țării și pe amărâtul ei de leu.

Democrația „nechezol”

Thursday, August 2nd, 2012
Share

Cine a prins anii cenușii ai comunismului își mai amintește faimosul nechezol. Regimul nu mai importa cafea și amăgea lumea cu un substitut făcut din ovăz și alți înlocuitori. Cam așa e și cu democrația în România acum.

Liberalii, care ar trebui să fie, măcar în teorie, cei mai destoinici paznici ai statului de drept, au anunțat deja un alt tur de scrutin pentru referendum, ca și cum ar fi alegeri prezidențiale. Nici măcar nu au așteptat pronunțarea Curții Constituționale asupra celui din 29 iulie. Este un mesaj clar al useliștilor că nici o instituție nu mai contează în România, ci doar tribul lor parlamentar. Legile, normele, cutumele sunt de formă. Iar o majoritate politică poate face absolut tot ce dorește pentru a-și impune voința. Înlocuind democrația adevărată, cu state vechi prin occident, cu un compus toxic, izvorât din imaginația bolnavă a unor iresponsabili.

Ceea ce se întâmplă în aceste zile, pe fondul unei sufocante presiuni din partea Antenelor, se cheamă pur și simplu dictatură parlamentară sau lovitură de stat în formă continuată. USL se folosește de orice mijloc pentru a se impune ca putere politică unică. Forțând eliminarea oricărei forme de opoziție. Toți politicienii useliști s-au lepădat brusc de aparențele europene pentru a tăia și spânzura în România, după vechile obiceiuri ale pământului, pe principiul: “le punem repede botniță la ăștia, UE o să țipe câteva zile, apoi o să-i treacă, noi să fim sănătoși!”.

Ne plângem adesea, ca români, de imaginea negativă pe care o avem în Occident. Și, de multe ori, dăm vina pe emigranții noștri cerșetori sau pe ignoranța străinilor. Însă, ce altceva decât consternare le producem occidentalilor în aceste zile? Cerșetorii noștri se pot întoarce acasă, dar obrazul murdărit al unui popor, condus de politicieni cu apucături fanariote, cine și când îl va spăla?

Democrația lui “trebuie”

Wednesday, August 1st, 2012
Share

Acum e limpede cât de mult respect are USL pentru regulile jocului democratic. Nu i-a ieșit farsa referendumului, dar insistă. În loc să plece, Crin Antonescu rămâne cocoțat în fruntea țării, invocând lipsa de legitimitate a președintelui ales. În timp ce, nu-i așa, funcția domniei sale ar fi extrem de legitimă. După ce a intrat de pe locul trei în Parlament, a fost absent mai tot timpul la muncă și a ajuns șef al statului în 3 zile, încălcând toate procedurile posibile.

Acest personaj ne explică astăzi că referendumul trebuie validat și că România i se cuvine. Că rezultatele pot fi modificate după cum vrea el. Iar Curtea Constituțională este datoare să-i execute temeinic indicațiile “prețioase”. De aceea, cine i-a urmărit atent ultimul discurs a remarcat o contradicție care ar șoca orice democrat european. Unei instituții a cărei independență o recunoaște formal, președintele interimar i se adresează cu un interminabil șir de “trebuie”. Curtea ar trebui să țină cont de recensământ, de liste de alegători stabilite în viitor, de orice ar răsturna eșecul USL de la referendum. Și, mai ales, ar trebui să fie atentă să nu fie desființată cu totul. Asta dacă-l supără pe Ponta, care a șters deja pe jos cu presa occidentală și Comisia Europeană. Aceștia sunt cei doi nesăbuiți care pun la cale ațipirea democrației.

Un război inutil s-a încheiat. Suntem capabili de pace?

Monday, July 30th, 2012
Share

Urnele s-au închis și există un rezultat prin care Traian Băsescu revine la Cotroceni. Tot acest zbucium, care a întors țara pe dos, s-a încheiat. Ambiția și calculele strâmbe ale unora nu au adus decât o agonie națională, pe care vom încerca să o depășim în lunile următoare.

Nu mai are rost să vorbim despre cum s-a declanșat și, mai ales, cum s-a desfășurat acest referendum. Am văzut lucruri pe care le credeam de mult uitate, în negura anilor ‘90. Acum e important să ne regăsim un echilibru minim. De aceea, sper ca instigările celor ca Ion Iliescu, care cer validarea referendumului chiar și cu 46% prezență, să fie tratate cu calm și inteligență.

Românii sunt sătui de lupte, de lovituri sub centură, de zgomot. Din păcate, din această încleștare am avut de pierdut cu toții. E bine că liderii PDL și-au declarat deschiderea pentru dialog politic cu USL. Sper ca răspunsul să fie pe măsură. Iar cei care sunt nemulțumiți astăzi trebuie să-și depășească amărăciunea și nervii pentru ca România să meargă mai departe.

PDL îndeamnă ieșenii să nu participe la referendumul ilegitim

Friday, July 27th, 2012
Share

PDL Iași face un apel către toți membrii și simpatizanții săi, precum și către cetățenii cu drept de vot neafiliați politic din municipiu și județ să nu participe la referendumul de duminică. Democrat-liberalii ieșeni consideră că românii nu pot fi păcăliți să legitimeze, prin votul lor, o acțiune de forță a USL. Conducerea formațiunii crede că neparticiparea la referendum este cea mai potrivită formă de protest în fața unei avalanșe de ilegalități ale USL, prin care au fost afectate grav atât instituțiile statului, cât și prestigiul țării.

În acest context, PDL Iași anunță că va supraveghea atent desfășurarea votării în ziua referendumului pentru a semnala imediat orice încercări de fraudare ale USL. Totodată, îi îndeamnă pe toți reprezentanții USL din secțiile de votare să se abțină de la orice acțiune ilegală, chiar dacă au sarcină de la șefii lor de partid. Este păcat să-și riște libertatea pentru interesele politice ale liderilor USL.

În final, PDL Iași își exprimă speranța că întreaga societate românească va reveni la o stare de normalitate după ziua de duminică. Această aventură a USL a creat prejudicii enorme României, atât materiale, cât și de imagine. Iașul, la fel ca întreaga țară, trebuie să urmărească problemele de dezvoltare economică și nu conflictele păguboase, care îi învrăjbesc inutil pe români.

Președinte Organizația PDL Iași
Senator Dumitru OPREA