Privesc cu mare interes tot ce e legat de scandalul Schengen. Mi se pare prima mare problemă cu care ne confruntăm ca membri plini ai UE. Din păcate, au şi apărut reacţii deplasate. Poziţia oarecum surprinzătoare a Franţei produce înfierbântări şi la noi. Zilele acestea, un europarlamentar român cerea chiar retragerea ambasadorului nostru de la Paris…
Indiscutabil, gestul Franţei rămâne unul deranjant. În plus, e un precedent periculos pentru respectarea regulilor şi procedurilor în Uniune. Dar dincolo de toate, cât de justificată este revolta românilor? Pentru că e simplu să facem apel doar la mândria patriotică, să ne simţim persecutaţi. E bine de văzut însă care sunt şi neajunsurile noastre.
1. Ne plângem că Franţa a încălcat regulile UE. Adevărat. Cine a promis însă la aderare că va face luptă anticorupţie? Am pornit cu elan şi apoi pe probleme de justiţie ne-am mişcat precum melcul.
2. Îl acuzăm pe domnul Sarkozy de interese electorale în toată această poveste. Să nu fim ipocriţi. Oare nu toţi politicienii sunt preocupaţi de imagine?
3. Apoi, problema nomazilor în Franţa este una cât se poate de reală şi de dură. Ce-am făcut pentru rezolvarea ei?
Suntem cu toţii derutaţi de poziţia Franţei. Totuşi, acest impas în relaţiile cu Parisul este o lecţie bună pentru viitor. În UE nu curge lapte şi miere. Ca să pretindem de la alţii respectarea regulilor, trebuie să le respectăm mai întâi noi. Orice atitudine contrară intereselor noastre trebuie să aibă parte de un tratament diplomatic, fără isterii inutile.
Acum, sau cu o oarecare amânare, vom intra în Schengen. Este doar o chestiune de timp. Franţa va rămâne însă mereu Franţa. Prin urmare, poate că vom fi ceva mai maturi şi vom înţelege că gesturile emoţionale extreme nu-şi au rostul. Ca la orice dispută între prieteni, trebuie ca ambele părţi să nu întreacă măsura sau, cum spune înţelepciunea populară, e bine ca întotdeauna să laşi loc de bună ziua.
